O carte presărată cu vetusteţe de nume şi locuri, de locuri şi nume congenere, sau din vecinătatea începutului de nou secol, în momente şi ipostaze demne de remarcat, demne de toată atenţia domnului Ioan Ţepelea, care, din toate acestea, extrage artizanal miezuri ale unei problematici istorice, filozofic-existenţiale, aşternute în pagini de poezie rafinată, cu miez dulce-amar. Pe cititor, oricum, îl va lăsa într-o ipostază atidudinală aliată şi participativă, stimulându-i simţul civic, istoric şi justiţiar.

Subtilitatea construcţiei poetice este fermă ca un zid de cetate, dar o cetate paşnică ce lasă o poartă nepăzită a râului, o poartă a prietenilor cetăţii. Scrisul domniei sale excelează prin subtilitate imagistică şi prin simţul amănuntului din care extrage semnificaţii majore. Există pagini în care poetul Ioan Ţepelea abordează heideggerian dualismul Sinelui, acea polarizare pentru care însuşi Apostolul Pavel se lamenta în disputele lui cu "celălalt eu", tandem continuu conflictual spiritualiceşte. Poezia "Alunecare", p. 31, este edificatoare în acest sens. "Alunecat într-o istorie a sinelui şi-a/ celuilalt sine/ a adevărului care se teme/ că-i prea departe de adevăr/ ... Adevărul mai întârzie/ când e adevărat!". Regăsirea poetului într-un spaţiu spiritual este adesea evidentă în paginile Semnului din Cleveland. Iată şi alte fericite sintagme ale ilustrului poet: "Lumina voioasă a ieşit la marginea satului.../ între timp satul şi-a croit partea de/ veşnicie/ şi asteaptă o mână de ajutor/ de la centru" (p. 26). "În perenitate nici piatra nu egalează cuvântul" (p.32). "... Şi nu mai fi supărată că doar geografia/ ca şi literatura poate fi şi istorie/ chiar una ca o imensă bătaie de cap" (p.48). "Adunând precum Holderlin într-un loc/ şi-mprejur sacralitatea din noi" (p. 52). "O metaforă/ un poet/ un om suind în nesfârşirea cuvântului/ către omătul zăpezilor pure/ către zenit" (p. 68). "poemul acesta nu e întâmplător/ cum nici rahatul de pe oglindă" (p. 72).

Poet de o sublimă provocare, cu o poezie incitantă, "curată" şi fără aglomeraţii lexicale epatante, de o mare prospeţime metaforică. Poetul consumă din propria etică, civică şi spirituală, de înaltă simţire de care se simte o tot mai crescândă nevoie.