Semnal editorial - "Dictatura Biometrică"
La Teatrul "Arcadia" din Oradea, în cadrul unei seri duhovniceşti, a avut loc, recent, lansarea cărţii "Dictatura Biometrica". Cartea a fost editată de Fundaţia Petru Vodă şi Asociaţia Civic Media. Evenimentul a fost organizat de ASTRADROM - filiala Oradea şi Forul Ortodox Bihor.
În cadrul conferinţei "Dictatură şi martiraj", organizată de ASTRADROM Oradea şi F.O.B., a avut loc lansarea cărţii "Dictatura Biometrică". Conferinţa a fost susţinută de ieromonahul Ioan Şişmanian, de la Mănăstirea Petru Vodă, şi matematicianul Ioan Vlăducă. Cartea cuprinde documente emise de Statul Român şi UE cu referire la introducerea tehnologiei biometrice în documentele personale, reacţii ale unor organizaţii neguvernamentale, chestiuni juridice, tehnice etc. "Cartea aceasta nu cuprinde toată informaţia legată de acest subiect. S-a încercat ca ea sa fie o scurtă prezentare a introducerii biometriei şi în ţara noastră, a felului în care a fost introdusă, dar şi a ceea ce se urmăreşte a se face cu ajutorul biometriei", spune părintele Ioan Şişmanian. În cadrul conferinţei, invitaţii au mai spus: "Trăim vremuri apocaliptice. Asta nu trebuie să ne tulbure sau să ne înspăimânteze, ci chiar dimpotrivă să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, măcar acum. Prin toate nebuniile acestea din lume ce se petrec la ora actuală să trecem cu pace în suflet şi cu gândul la înaintaşii noştri. Martirii şi mucenicii care îi avem în calendar au ajuns la jertfa supremă pentru Hristos fără a se tulbura, căci nu au fost legaţi de cele pământeşti". Cartea poate fi găsită la pangarul bisericii Sfânta Treime din Oradea şi la Schitul Huta. Ancuţa Avram, preşedintele ASTRADROM, a spus că va contribui la difuzarea cărţii acolo unde asociaţia are filiale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.