La Editura Theosis din Oradea, a apărut recent cartea de interviuri cu maestrul Dan Puric, realizată de părintele Ion Alexandru Mizgan şi intitulată "Demnitatea mărturisirii. Dan Puric în Ţara Crişurilor". Volumul se deschide cu un "Cuvânt înainte", scris de Răzvan Codrescu - poet, traducător şi eseist de orientare tradiţionalistă, promotor al principiilor şi idealurilor dreptei creştine, fără să fi fost membru al vreunui partid politic nici înainte şi nici după 1989.

"Dan Puric nu este, cum greşit l-au judecat unii, prizonierul oralităţii", crede Răzvan Codrescu, menţionând că cele două cărţi pe care le-a tipărit până azi, "Cine suntem" şi "Omul frumos", arată că discursul său rezistă transpunerii din rostire în scriitură. Lui Dan Puric, mai spune el, i se potriveşte de minune acest gen de "iscodire" dialogală. El n-are nici timpul şi nici pasiunea amplelor construcţii teoretice, dar din "şarjele" sale întotdeauna miezoase, chiar când se altoiesc pe vreo expresie mai crudă sau pe vreo exemplificare aparent vulgară, se articulează de la sine, ca din "viul vieţii", o viziune creştină coerentă şi integratoare, de un realism nedezminţit şi adeseori incomod, în care se regăsesc toate temele mari şi toate provocările actuale ale ordinii creştine şi ale sensibilităţii "de dreapta", angajând deopotrivă vocaţiile personale şi vocaţiile comunitare, problematica insului şi problematica neamului. El ştie ca nimeni altul să prefacă vorba care zboară în vorbă care rămâne, iar "spectacolul" de idei pe care-l întruchipează, la inefabilul punct de întâlnire dintre donquijotism şi "nebunia pentru Hristos", regenerează parcă, primăvăratic şi pascal, conştiinţa amorţită sau disipată a unei cetăţi care, deocamdată, îl admiră mai mult decât îl merită.