Revista "Realitatea evreiască", la un nou număr

Recent, a văzut lumina tiparului noul număr al revistei "Realitatea evreiască", publicaţie a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER). În Oradea, revista poate fi achiziţionată de la sediul Comunităţii Evreieşti, str. Mihai Viteazul, nr. 4, preţul unui exemplar fiind de 3 lei.

Marcată pe 27 ianuarie, Ziua Internaţională a Holocaustului a reprezentat întotdeauna un prilej de comemorare a suferinţei milioanelor de evrei, victime ale persecuţiilor sistematice şi ale ideologiei urii rasiale, cât şi a membrilor comunităţii rome şi ai altor comunităţi, în perioada 1933-1945. Tot din acest număr aflăm că Anul Nou al Pomilor a fost sărbătorit pe 28 ianuarie, dar şi că Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a întâlnit cu o delegaţie a FCER şi a Rabinatului, prilej cu care deputatul dr. Aurel Vainer, preşedintele FCER, în spiritul tradiţional al bunei colaborări dintre cele două culte, a propus continuarea acestei direcţii printr-o serie de iniţiative comune în numele ecumenismului, avantajoase pentru ambele părţi. Iată şi alte subiecte ale acestui număr: "Tradiţie şi modernitate: revitalizarea Cultului Mozaic din România", "Alocarea de fonduri mai consistente pentru activităţi religioase", "Antisemitismul şi antidemocratismul mişcării legionare", "Aportul iudaismului român la cultura europeană", "Evreii din sudul Moldovei" (Inaugurarea unei plăci comemorative consacrate medicului Isaac Gurfinchel), "Memoria cimitirelor evreieşti" etc.