Semn teatral Un pas înainte, doi paşi înapoi (II)
Am adus în prima parte a acestui comentariu suficiente dovezi prin care am probat inabilităţile manageriale ale directorului Teatrului de Stat din Oradea, dl Lucian Silaghi. E în afara oricărui dubiu că, în pofida unor împliniri certe - reabilitarea parţială a sălii de spectacole, înnoirea orgii de lumini etc. -, neajunsurile grave din activitatea managerului îl declară fără drept de apel corigent. Şi, ca orice corigent, dl Silaghi nu are dreptul la vacanţă, ci trebuie să se pună serios pe treabă, astfel ca, în toamnă, cu ocazia Săptămânii Teatrului scurt, să dovedească niţeluş că merită să mai stea pe scaunul pe care îl ocupă. Deşi domnul director a impus ca în jurul domniei-sale să se vorbească în şoaptă, chiar cu riscul de a-l enerva, îi spun că simpla calitate de membru de partid nu îl salvează de la eşecul managerial.
Aş fi însă cu totul nedrept, dacă nu aş adăuga că stagiunea 2002/2003 a dat puţine motive de satisfacţie şi din pricina faptului că Elvira Platon Rîmbu, director artistic al Secţiei române până în aprilie a.c., a comis o cavalcadă de erori, nu s-a aflat în posesia unui program artistic serios articulat, şi-a ales neinspirat colaboratorii, nu a avut grijă să exploateze întreg potenţialul artistic al trupei, aşa încât criza de comunicare dintre Teatru şi comunitatea locală s-a amplificat. Numărul spectatorilor adulţi e în vertiginoasă scădere şi nu exclud deloc ca, din cauza faptului că oferta repertorială şi calitatea artistică a spectacolelor au fost precare, hemoragia de public adult să fie la anul viitor şi mai evidentă. Mă gândesc la oamenii care-şi plătesc cinstit biletul sau abonamentul şi nu la beneficiarii mai mult sau mai puţin îndreptăţiţi de invitaţii, la oficialităţi, vip-uri adevărate sau contrafăcute, băgători de seamă şi ajutoarele lor, gazetari etc. Publicul Secţiei române e recrutat preponderent dintre elevi. E bine că elevii sunt obişnuiţi cu teatrul, e iarăşi bine că spectacolele au fost programate în funcţie de orarul şcolarilor, dar nu ajunge. Teatrul din Oradea e unul de tip generalist, nu unul pentru copii şi tineret.
Am mai spus-o cu altă ocazie. Elvira Platon-Rîmbu e o actriţă care ştie ce înseamnă un spectacol de teatru adevărat. A făcut la Moscova o şcoală de teatru extrem de serioasă, nu a stat patru ani la ruşi degeaba, a învăţat meserie, a văzut spectacole valoroase. Încă de pe vremea când lucram în teatru, ştiam că Elvia Rîmbu diagnosticase corect hibele instituţiei, era nemulţuimită de oferta ei artistică, cât şi felul în care aceasta era promovată. Era de aşteptat ca noua directoare să remedieze defectele. Nu a făcut-o.
În primul rând, şi-a ales neinspirat colaboratorii. Consiliul artistic al Trupei "Iosif Vulcan" a avut o compoziţie eterogenă din punct de vedere valoric, alături de artişti adevăraţi figurând şi funcţionari artistici care, în douăzeci de ani de profesie, nu prea au produs motive de satisfacţie artistică ori nu mai sunt animaţi de nici cea mai mică dorinţă reală de progres profesional. Nemaiavăzând spectacole, multora dintre cei chemaţi să o sfătuiască pe Elvira Platon le lipsesc reperele reale. Noua directoare nu şi-a formulat un ţel de a merge prin ţară spre a vedea premiere, a constata "cum stăm", a-şi face relaţii, a cunoaşte regizori, posibili viitori colaboratori. În plus, Elvira Rîmbu nu a avut nici un fel de dialog cu profesioniştii din afara instituţiei, nu a încercat să şi-i apropie pe criticii autentici de teatru din oraş, nu a avut puterea să treacă peste detaliul că aceştia au avut, firesc, şi rezerve asupra unora dintre evoluţiile sale scenice. A optat pentru un consilier artistic bucureştean, bun profesionist, dar care, din păcate, a venit la Oradea prima oară doar săptămâna trecută, nu a participat nici măcar la o singură premieră spre a-şi spune deschis părerea. Elvira Rîmbu le-a ascuns colegilor opiniile nu tocmai flatante pe care le-au avut unii regizori importanţi care, însă, nu le-au făcut secrete în peregrinările lor prin ţară. Singurul succes artistic al Secţiei române a fost spectacolul Intrusa, regizat de Mihai Măniuţiu. Montarea a fost păgubos promovată atât în oraş, cât şi în ţară. Un turneu costisitor la Bucureşti, o deplasare la Cluj-Napoca şi atât. Nici o partricipare la vreun festival, nici un turneu peste hotare, cu toate că spectacolul mizează mult pe non-verbal. Tot Elvira Rîmbu a permis ca în turneele din judeţ spectacolele să fie jucate degradat, în forme abreviate. Or, fiind finanţat de Consiliul Judeţean, Teatrul e al judeţului, aşa încât şi spectatorii din Ştei ori Marghita au dreptul să vadă D`ale carnavalului, la standardele oricum nesatisfăcătoare ale versiunii de la sediu. Directoarea nu şi-a respectat promisiunea de a include în repertoriu o piesă din dramaturgia românească de azi. Dezorientarea s-a arătat desăvârşită când, silită de împrejurări, directoarea l-a chemat pe Radu Nichifor să monteze Jocul de-a vacanţa. O dată cu acest spectacol, a ieşit din rolul de directoare Elvira Platon Rîmbu, cedându-i locul Marianei Presecan, care, sper, va găsi soluţiile pentru o autentică redresare.
Despre configuraţia strict artistică a stagiunii, voi da seama săptămâna viitoare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.