Fiecare dintre noi cunoaştem semnificaţia Zilei de 8 Martie şi încercăm, aşa cum ştim mai bine, să transmitem din întreaga noastră fiinţă sentimentele cele mai pure şi mai nobile mamei, fiinţa cea mai dragă din viaţa noastră.

La Liceul Teoretic "Lucian Blaga" din Oradea a fost organizat, recent, împreună cu doamnele profesoare Sânziana Neşiu şi Liliana Pop, un amplu program, la clasa a V-a C, dedicat mamei. Cu emoţie, elevii au aşteptat timizi apariţia mamelor, pentru a le dovedi, prin ceea ce au realizat, cât de mult le preţuiesc şi le admiră. În liniştea care s-a aşternut, au răsunat într-o clipă glasurile voioase şi armonioase care cântau mamei. Versurile în limba română şi limba engleză, pline de sensibilitate, au reuşit să transmită toate trăirile interioare ale elevilor, au arătat ceea ce unii dintre noi nu avem curajul, câteodată, să spunem cu voce tare. Ca semn al iubirii şi al respectului faţă de fiinţa cea mai aleasă, elevii au realizat unele compoziţii care au reuşit să impresioneze până la lacrimi pe fiecare mamă. Din program nu au lipsit nici felicitările inedite făcute cu atâta dăruire şi pasiune de către elevi şi oferite, apoi, mamelor.