Vernisat zilele trecute în Galeria Foto Art din Oradea, Salonul refuzaţilor "Premfoto 2008" a adunat mai degrabă reprezentanţi ai mass-media locale decât public, pe care criticul de artă dr. Ramona Novicov l-a caracterizat drept "leneş", "greu de stimulat", mai ales că, în semn de respect pentru actul cultural, membrii Cvartetului "Varadinum" asigură, la fiecare vernisaj, momentul muzical, indiferent dacă publicul este sau nu prezent.

80 de fotografii, pe simezele Foto Art
Evenimentul a fost deschis oficial de artistul fotograf Ştefan Toth A.FIAP, fondatorul şi preşedintele Clubului Fotografic "Nufărul" din Oradea, care a precizat că expoziţia este deosebită, reunind lucrări refuzate de juriul internaţional al Bienalei Mondiale "Premfoto 2008", dar care prezintă interes atât din punct de vedere artistic, cât şi prin mesajul transmis privitorului. În acest context, pe simezele Galeriei Foto Art, au fost expuse 80 de fotografii alb-negru şi color, clasice şi digitale, o parte din ele fiind realizate, în viziunea organizatorilor, la un nivel artistic deosebit, motiv pentru care aveau şanse să fie acceptate la Bienala Mondială, dar în colecţie au fost expuse şi fotografii foarte slabe din punct de vedere artistic şi conceptual. "Expoziţia reuneşte o serie de portrete foarte reuşite, dar şi dulcegării de studio sau portrete la care se simte regia forţată, realizate de artişti fotografi din: Belgia, Germania, India, Israel, SUA, România, Rusia, Ungaria şi Vietnam", a explicat artistul fotograf Ştefan Toth. Lucrările au fost prezentate publicului de către criticul de artă dr. Ramona Novicov, iar momentul muzical a fost susţinut de artiştii Cvartetului "Varadinum" din Oradea.

Vernisajul Salonului mondial, pe 27 septembrie
Artistul fotograf Ştefan Toth a menţionat că Bienala Mondială "Premfoto" este singurul salon de artă fotografică din lume la care artiştii fotografi nu pot trimite decât fotografii în premieră absolută, lucrări care nu au fost expuse sau jurizate la niciun Salon naţional sau internaţional. Pentru această ediţie, organizatorii au primit în jur de 2.500 de lucrări, din 35 de ţări ale lumii. Vernisajul Salonului va avea loc în cadrul Festivalului European de Fotografie, organizat de Fotoclubul "Nufărul" din Oradea, pe 27 septembrie, de la ora 12:00, la Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, în prezenţa publicului şi artiştilor fotografi sosiţi din mai multe ţări europene, dar şi a invitaţilor de onoare din Japonia, Coreea de Sud, China, Australia şi Brazilia.

Noua expoziţie rămâne la dispoziţia publicului până în 4 septembrie, în zilele de lucru, între orele 9:00 - 18:00, intrarea fiind liberă.