De curând, joi, 8 ianuarie 2026, ziarul nostru de suflet Crișana ne-a publicat o recenzie la cartea poetului și avocatului Pașcu Balaci, Noul Testament relevat prin 365 de sonete. La finele anului trecut a avut loc lansarea publică a unei cărți asemănătoare a economistului Pascu Heteș, Oglinda sufletului meu, Editura Aureo, Oradea, 2025.

 

Scriam în prima recenzie că Pașcu Balaci, ca tot românul, s-a născut poet. Pascu Heteș mărturisește că sonetul ca formă de exprimare i-a fost insuflat de Dumnezeu: „Eu, cu sonetul nu-mi îngădui să glumesc, ...Sonetul a venit pe Terra din gând Dumnezeiesc” (p. 30). În aceeași recenzie despre poezia lui Pașcu Balaci, mai făceam observația că autorul a apropiat cel mai mult sonetul românesc de desăvârșire. Numeroasele comparații care urmează nu sunt în favoarea unuia sau altuia dintre cei doi poeți, ci în favoarea poeziei. Oricum, Pascu Heteș mai are încă mult de meșteșugit ca să se ridice cel puțin la înălțimea colegului său de cenaclu. Cele 80 de poeme din Oglinda sufletului meu poetizează cărți, capitole, versete, unele luate ca moto, din Vechiul și Noul Testament. Temele preferate sunt parabolele biblice, sărbătorile religioase de peste an, personaje biblice, apostoli, îngeri, credincioși în Dumnezeu.                                                                          

În acest context e bine să facem o disociere necesară între poezia religioasă și poezia pe teme religioase. Poezia exclusiv religioasă este scrisă de regulă de teologi sau clerici (Nechifor Crainic, Valeriu Anania), iar poezia pe teme religioase de scriitori laici, nici într-un caz eretici sau atei (George Coșbuc, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu, Ioan Alexandru). Pascu Heteș își alege ca mod de exprimare forma fixă a sonetului, dar și alte forme de poezie cu măsură, ritm, rimă aleatorii, uneori cu aceeași rimă. Majoritatea sonetelor au o rimă împerecheată, deosebită de metrica și prozodia clasică, tradițională. Oglinda sufletului este o metaforă a dorinței de cunoaștere, de pătrundere și de perfecționare a sufletului. Întregul volum se prezintă ca un interogatoriu cu sine, cu propriul suflet, numai că sufletul nu vorbește, dar se poate oglindi, exterioriza, sihăstria fiindu-i străină și dragă prietenia. Tonul este optimist, totul apare ca o rugăciune, ca o implorare de sprijin și credință pentru a putea fi mântuit. A fi poet ne lasă să credem autorul este un mare lucru, un mare merit, înseamnă în primul rând a fi înțelept și simțit, a fi creator (poesis înseamnă creație), a fi demiurg, menit asemenea lui Dumnezeu să recreeze lumea din cuvinte, dacă se poate o lume mai bună și mai dreaptă, cea mai bună dintre lumile posibile în care merită să trăiești.