Prima carte de proză a lui Constantin Mălinaş
În sala de spectacole a Teatrului de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia", din Oradea, a avut loc, miercuri, lansarea cărţii "Cavalerul", semnată de Constantin Mălinaş. Despre volum au vorbit scriitorul Paşcu Balaci şi editorul cărţii Mircea Bradu, directorul Editurii "Arca". Moderator a fost Elisabeta Pop. Evenimentul a avut loc în prezenţa a zeci de oameni de cultură din Oradea şi Bihor, prieteni şi cunoscuţi ai autorului.
"Vorbim, azi (n.r. - miercuri), despre Constantin Mălinaş în calitate de prozator. Volumul de faţă, intitulat "Cavalerul", este o cărticică densă, plină de surprize plăcute, scrisă pe parcursul unei perioade mai lungi de timp. Salutăm acest gest creator al autorului", a spus Elisabeta Pop. O cronică detaliată a cărţii a fost prezentată, în continuare, de către scriitorul Paşcu Balaci. "În acest volum, sunt cuprinse proze scurte, dar pregnante, adaptate cititorului care nu mai are timp de romane fluviu. Cea mai reuşită dintre toate rămâne "Cavalerul", o descriere foarte bună, frumoasă, care dă, de altfel, şi titlul cărţii", a spus Paşcu Balaci. "Cavalerul" este prima carte de proză a lui Constantin Mălinaş. Cuprinde peste 100 de proze scurte din viaţa de stradă şi de bloc a oamenilor, fiind, ca intenţie, deopotrivă lirică şi de umor. "Cavalerul este bibliotecarul, imaginat ca un cal încoronat de către graficianul Adrian Buzaş, întrucât aceasta este povara lui: adună şi pregăteşte informaţie pentru toţi, pentru a o da mai departe", a explicat autorul.
Cartea a apărut la Editura "Arca", condusă de Mircea Bradu, în condiţii grafice excelente, şi se adresează tuturor iubitorilor de carte tipărită, indiferent de vârstă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.