Preşedintele Comunităţii româneşti din Ucraina se destăinuie...
Publicam în cotidianul nostru, în numărul din 13.06.2005, un reportaj realizat cu ocazia deplasării în Maramureşul istoric intitulat "Pe ospeţe, la românii Maramureşului din dreapta Tisei". Aminteam, atunci, participarea la cel de-al cincelea simpozion organizat de Fundaţia "Dacia". Demn de remarcat a fost prezenţa la eveniment a domnului Ion Popescu, preşedintele Comunităţii româneşti din Ucraina. Domnia sa a impresionat asistenţa prin ideile privind supravieţuirea ca neam a minorităţii româneşti din Republica Ucraina, accentuând necesitatea participării acesteia la alegerile generale din 2006, perspectivele de identificare şi afirmare în noul climat de stabilitate european, fapt pentru care ne-am gândit să-i adresăm câteva întrebări.
L.N.,T.M.: Pentru început, vă rugăm o scurtă biografie...
I.P.: M-am născut la 16 aprilie 1964 în comuna Pătrăuţii-de-Jos, raionul Storojineţ. Sunt doctor în filologie şi filosofie, magistru de onoare în drept şi în politologia relaţiilor internaţionale, Cavaler al Ordinului "Pentru merite" din Ucraina, unul dintre autorii Constituţiei Ucrainei, specialist în sociolingvistică. Am fost decorat de către Biserica Ortodoxă cu patru ordine creştine, sunt deputat al poporului din Ucraina (1994-2002) şi membru în AP a Consiliului Europei (1996-2002). Pentru apărarea drepturilor românilor din Ucraina şi din spaţiul carpato-balcanic în Consiliul Europei în decembrie 2000 am fost decorat de către Preşedintele României cu ordinul Serviciul Credincios în grad de Comandor. Am fost ales în calitate de preşedinte de onoare de către mai multe ONG-uri româneşti din Ucraina, iar din 5 martie a.c., preşedinte al Consiliului Naţional al Uniunii Interregionale "Comunitatea Românească din Ucraina".
Sunt căsătorit cu Alexandra, absolventă şi şefă de promoţie a Academiei Diplomatice din Kiev.
L.N.,T.M.: Cum aţi devenit liderul Comunităţii româneşti din Ucraina? Cine şi în ce condiţii poate să devină membru al acesteia?
I.P.: Încă din anul 1992, când s-a ivit idea consolidării tuturor forţelor româneşti din Ucraina, am militatat pentru întărirea comunităţii noastre. Cele câteva încercări au eşuat din cauza eforturilor "celor ce nu au nevoie de aşa ceva", însă nu am lăsat mâinile în jos şi, după ce am fost "exclus prin alegeri democratice" din Parlament, m-am înscris încă la o facultate - cea de politologie. Intenţia era ca, alături de experienţa practică, să-mi formez şi baza teoretică în ceea ce priveşte "crearea unei mişcări viabile şi de lungă durată". Paralel, împreună cu "grupul meu de susţinere", care a fost alături de mine "la bine şi la rău" pe parcursul ultimilor 10 ani, am pus umărul la crearea Centrului Bucovinean Independent de Cercetări Actuale la Hliboca. Acesta urma să se transforme ulterior într-o instituţie de monitorizare a situaţiei noastre, practic am creat Secretariatul executiv al viitoarei structuri a Comunităţii. Apoi am depus eforturi pentru înregistrarea Uniunii Societăţilor Româneşti "Pentru Integrarea Europeană" - în cadrul căreia, prin metoda "încercărilor şi greşelilor", am verificat viabilitatea creării unui eventual organ colegial de conducere al Comunităţii, din care făceau parte preşedinţii sau reprezentanţii-delegaţi ai organizaţiilor-membre ale acestei Uniuni. Se urmărea astfel aprobarea mai multor declaraţii şi poziţii comune referitoare la situaţia noastră, poziţia în alegerile prezidenţiale înaintea celui de-al "treilea scrutin", negocieri cu puterea executivă locală şi cu forţele politice centrale din Ucraina, şi, cel mai important, elaborarea unei poziţii echilibrate comune. Când condiţiile politice au permis, s-a ivit posibilitatea de a convoca o nouă consfătuire a reprezentanţilor ONG-urilor româneşti privind instituţionalizarea Comunităţii la care au fost invitaţi toţi membrii Directoratului ales încă de la primul Congres din 1992, deputaţii regionali şi raionali - membri activi a mişcării naţionale din Ucraina, precum şi reprezentanţii tuturor ONG-urilor înregistrate oficial. Referitor la condiţiile de aderarea la Comunitate, în art. 14 al Statutului se arată: "Calitatea de membru al Comunităţii este individuală şi colectivă. Membri individuali ai Comunităţii pot fi cetăţenii Ucrainei, precum şi persoanele fără cetăţenie, cetăţenii altor state care au atins vârsta de 18 ani, indiferent de ocupaţie, naţionalitate sau convingeri religioase, care recunosc prezentul Statut şi se obligă să-l îndeplinească. În Comunitate pot intra persoane aparţinând populaţiei româneşti şi românofone din Ucraina, inclusiv persoane care se consideră români sau moldoveni şi persoane de altă naţionalitate, care recunosc limba română ca limbă maternă, şi toate celelalte persoane care recunosc prezentul Statut şi care, bazându-se pe tradiţiile multiseculare ale populaţiei româneşti autohtone din Ucraina, contribuie la protecţia drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului, inclusiv drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din Ucraina. Membrii colectivi pot fi colectivele întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, ai căror reprezentanţi împuterniciţi prezintă Secretariatului Executiv al Comunităţii, în procesul aderării, o cerere în scris şi procesul verbal al deciziei organului suprem de conducere sau adunării colectivului şi o copie legalizată oficial a Statutului propriu".
L.N.,T.M.: Ce probleme sunt prioritare acum pentru românii din Ucraina?
I.P.: În primul rând, supravieţuirea noastră ca Neam. Am în vedere procesul de integrare în naţiunea politică ucraineană cu condiţia obligatorie de conservare şi dezvoltatre a specificului nostru etnico-cultural şi recunoaşterea noastră oficială în calitate de populaţie autohtonă în zonele de vieţuire compactă şi tradiţională, cu toate consecinţele de rigoare - biserică şi şcoală naţională de toate treptele, limbă cooficială alături de cea de stat, autocârmuire la nivel local şi de comunitate, susţinere bugetară a activităţilor naţional-culturale etc. Scopul oficial al Uniunii Interregionale "Comunitatea Românească din Ucraina" este consolidarea comunităţii româneşti din Ucraina, coordonarea activităţii pentru satisfacerea şi protecţia drepturilor membrilor ei, favorizarea propagării valorilor europene şi a cursului strategic al Ucrainei spre integrarea europeană - acolo unde ne vom întâlni cu fraţii noştri autohtoni, nu numai din Moldova şi România, dar şi din Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Ungaria etc.
L.N.,T.M.: Consideraţi o strategie bună implicarea "Comunităţii româneşti din Ucraina" în alegerile generale din 2006?
I.P.: Participarea la alegeri a unei minorităţii autohtone, din punct de vedere a dobândirii drepturilor şi de respectare a acestora este obligatorie, chiar dacă şansele sunt minime. Dreptul nerevendicat nu se consideră ca o încălcare a dreptului. Dacă prin intermediul reprezentanţilor aleşi legitimi şi recunoscuţi ca atare de către organele de stat se va cere respectarea drepturilor consfinţite în Constituţie, legislaţia internă şi obligaţiile internaţionale ale statului privind drepturile noastre fireşti ca etnie băştinaşă - aceste drepturi vor fi onorate cu mai multă stricteţe. Vă aduc doar un singur exemplu - din 1994 până în 2002 (când aveam reprezentanţă în Parlament, Consiliul Europei şi un grup activ de deputaţi în Consiliul regional Cernăuţi), în regiune nu s-a închis nici o şcoală românească, dimpotrivă, au fost deschise două şcoli româneşti noi - la Poieni-Regat şi la Corovia Hlibocii, însă, după "pierderea mandatului" din Parlament şi împuţinarea deputaţilor regionali în aceeaşi regiune, s-a închis şcoala românească din Camenca, încă trei şcoli româneşti s-au transformat în şcoli mixte româno-ucrainene, iar azi, sub pericolul funcţionării, au ajuns şcolile din Corovia şi Molodia Hlibocii...
Participarea noastră la alegerile din 2006 este obligatorie. Mai mult decât atât, legea electorală nu ne mai permite să participăm la alegeri cu candidaţi independenţi. Doar partidele au dreptul la înaintarea listelor. Partide pe criterii etnice în Ucraina nu se permit, dar chiar dacă am participa de sine stătător, pragul de 3% este de netrecut, în condiţiile Ucrainei aceasta ar însemna peste 700.000 de voturi. Doar pentru a înregistra candidaturile pentru a participa la alegeri pe liste este nevoie să fie achitată o taxă care ar echivala cu circa 50.000 dolari. Aşadar, suntem obligaţi să negociem cu partidele puternice, iar la masa tratativelor va trebui să venim ca o forţă consolidată; atunci, în caz de câştig, putem conta pe 2-3 locuri în Parlament, pe deputaţi români în Consiliile regionale Cernăuţi, Transcarpatia şi Odesa şi consilieri raionali în toate zonele unde locuim tradiţional, dar dacă vom fi dispersaţi, nu se va câştiga aproape nimic. De aceea, am început procesul consolidării, din 17 ONG-uri româneşti înregistrate oficial în Ucraina, la noi au aderat deja 13, inclusiv trei din Transcarpatia, patru din Odesa, una din Kiev şi cinci din Cernăuţi. Continuăm tratativele cu încă două organizaţii, dar suntem deschişi pentru toţi care doresc să-şi unească eforturile nu numai în procesul electoral, pentru că mandatele de deputaţi, consilieri sau primari sunt doar nişte instrumente, dealfel foarte utile, în atingerea scopului principal - consolidarea Neamului.
L.N.,T.M.: Ce vă propuneţi ca lider pentru ca românii să devină în Ucraina o minoritate de referinţă, mai ales în zonele de trai compact?
În calitatea mea de Preşedinte al Consiliului Naţional al Comunităţii Româneşti din Ucraina îmi propun, prin propriul exemplu, ceea ce am declarat în momentul alegerii mele în fruntea Comunităţii: "să fiu cel mai bun cetăţean al statului ucrainean, dar, în acelaşi timp, să fiu un bun român şi să devin cât mai repede şi cetăţean al Europei Unite, alături de fraţii mei de Neam din Albania, Bulgaria, Macedonia, Moldova, Serbia, Ungaria etc., exact aşa cum doresc să fie mai aproape de Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Ungaria bulgarii, sârbii, ucrainenii sau ungurii din România. Şi dacă aceste speranţe coincid, mă pot declara gata pentru a construi în ambele direcţii. Din tot sufletul! Sperăm ca, după aderarea la Uniunea Europeană, România să devină un avocat al Ucrainei pentru a o apropia de Europa şi, acelaşi timp, un avocat pentru noi, pentru românii din afara statului român. Noi, reprezentanţii minorităţilor - românii din Ucraina şi din ţările vecine, precum şi bulgarii, ucrainenii, ungurii sau sârbii din România, ar trebui să devenim capete de pod pentru ţările noastre şi să susţinem colaborarea lor, nu să ajungem piese de schimb în marea politică. Marea Politică în care acceptăm să fim folosiţi este doar cea a Integrării Europene!
Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!"
Am considerat utilă prezentarea liderului Comunităţii Româneşti din Ucraina pentru cititorii ziarului nostru, motto-ul domnului Ion Popescu fiind: "Ce nu s-ar spune, ce nu s-ar face, sângele-n apă nu se preface".
Subscriem, dorindu-i mult succes!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.