Scriitorul şi eseistul Ioan F. Pop a fost răsplătit cu „Premiul special pentru poezie" al Uniunii Scriitorilor din România (USR), filiala Arad, pe anul 2010, pentru volumul „Poemele poemului nescriS", apărut la Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010. Juriul care a acordat acest premiu a fost compus din scriitorii Ioan Moldovan, preşedintele juriului - care a şi prezentat cartea premiată, Maria Anoca Dagmar şi Gheorghe Mocuţa. Festivitatea de premiere a avut loc sâmbătă, 3 decembrie, la Teatrul „Ioan Slavici" din Arad.

Aflat în pragul de a încheia socotelile cu poezia, Ioan F. Pop s-a remarcat în ultimii ani printr-o serie de cărţi de filozofie, jurnal, studii şi eseuri. „M-am oprit din scrisul poetic, fără să mă despart însă total de poezie. De scris, mai scriu încă, sub alte forme. Uneori mă încăpăţânez şi să exist... Cu voie, evident, de la cuvinte, de la tăcerile poetice. Abordând o poezie de fundătură ontologică, o poezie a limitelor limbajului (mă refer la o situare strict contextuală, nu la una axiologică), nu are rost să multiplic la infinit acest exerciţiu anihilator. În încercarea de a scrie şi re-scrie Poemul nu am făcut decât să aproximez prezenţa sa atât de intimă şi atât de străină, puritatea inhibantă a dezobiectivării oricărei con-textualităţi. Nu am făcut decât un mic pas către abisul în al cărui ecou se lasă uneori captat în cuvânt, în tăcerile himerice care scurmă serafic în pagină", este de părere scriitorul Ioan F. Pop. Cărţile sale au fost bine primite de critica de specialitate, cronici despre acestea fiind scrise în cele mai importante reviste literare din ţară (o prezentare a acestei cărţi s-a făcut şi în ziarul nostru!). Scriitorul Ion Vădan, directorul Editurii Dacia, căruia i se datorează apariţia cărţii „Poemele poemului nescriS", scrie pe coperta a patra: „Pentru Ioan F. Pop, poet şi eseist, scrisul este forma deplină a existenţei, provocând taina scrierii ca pe o desluşire în faţa morţii. Textele sale sunt mărturia unei arte poetice moderne, în care «mărturisirea» este nu doar o modalitate autoscopică, ci şi o formă a comprehensiunii prin comunicare, deşi se ajunge la experienţe ultime, în care «tăcerea», «nespusul», «nimicul» decodifică misterele fiinţei, în straturi ce plonjează în inefabil".