Marți, 24 mai, a avut loc prezentarea cărților publicate de specialiștii muzeului la Editura Muzeului Ţării Crişurilor şi la alte edituri, în perioada 2020-2022. Gazdă a fost Gabriel Moisa, directorul Muzeului Țării Crișurilor Oradea.

Evenimentul s-a desfășurat de la ora 12.00, la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”, și a făcut parte din cadrul celei de-a XXIV-a ediții a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor. Cu acest prilej, au fost prezentate 30 de publicaţii printre care anuarele muzeului. De altfel, Muzeul Ţării Crişurilor este singurul muzeu din ţară care tipăreşte trei anuare ştiinţifice pe trei domenii diferite: „Crisia” - de istorie şi arheologie, „Biharea” - de etnografie şi artă şi „Nymphaea” - de ştiinţele naturii, anuare care sunt oglinda activităţii ştiinţifice a generaţiilor care au lucrat în instituția muzeală. Pe lângă cele trei anuare, au mai apărut numeroase volume de autor de referinţă în domeniile: arheologie, istorie, artă, istorie naturală sau despre viaţa unor personalităţi intelectuale de marcă.

Programul Zilelor MŢC continuă astăzi, 25 mai, de la ora 14.00, cu Marşul Memoriei, eveniment organizat în memoria evreilor care au pierit în timpul Holocaustului, pe traseul: Memorialul Deportaţilor (de lângă Sinagoga Ortodoxă, situată pe strada Mihai Viteazul nr. 1) - Parcul Nicolae Bălcescu - Memorialul Eva Heyman (participă elevi de la diverse şcoli), și se va încheia cu „Sesiune de rapoarte arheologice”, cu specialişti în domeniu din toată ţara, în perioada 26-28 mai.