20 de elevi și tineri de la Clubul Copiilor Marghita și Asociația Culturală Art Flora Oradea, coordonați de profesor Florina Silvia Iepure, şi-au exprimat talentul și viziunea artistică în 23 de picturi pe pânză, reunite sub genericul „Orizont 2030”.

Lucrările au putut fi admirate timp de două săptămâni în sala de expoziții din Cetatea Oradea, la Muzeul Țării Crișurilor, corp A, et. 2, sala 17.

Expoziția de pictură „Orizont 2030” a făcut parte dintr-un proiect complex, intitulat „Dezvoltarea durabilă văzută prin lentila artei” - festival național de artă, inițiat de Asociația „E Ceva Bine” din București, care are ca obiectiv promovarea în rândul școlarilor a Strategiei Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale agendei 2030, adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU A/RES/70/1 și creșterea nivelului de informare, educare și conștientizare prin activități extracurriculare și prin metode alternative - folosind arta ca instrument de educație și vehicul de promovare formală și informală.

„Obiectivele de dezvoltare durabilă, un apel universal la acțiune pentru a pune capăt sărăciei, a proteja planeta și a asigura prosperitatea pentru toți, servesc drept fundament al acestei expoziții. Copiii au interpretat și descris aceste obiective prin perspectivele lor unice și expresiile artistice, ilustrând înțelegerea lor asupra interconexiunii dintre oameni, planetă și prosperitate”, susțin organizatorii.

Cei 20 de copii implicați în proiect sunt: Luca-Petru Bar, Maria Bar, Ecaterina Balaș, Zsofia Barabas, Bianca Băcioiu, Gabriela Blidar, Melitta Costin, Ana Costruț, Maria Csengeri, Estela Maria Duma, Ana Erika Floruncuț, Amelia Estera Gal, Flaviu Casian Iova, Bogdan Mălăescu, Elizabeta Gabriela Pater, Vlad Andrei Pop, Andrada Cătălina Romocea, Cara Toderici, Alexia Vereș, Sofia Vușcan.

Finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, proiectul prevede opt expoziții, una în fiecare dintre cele 8 regiuni.