Orchestra filarmonicii a interpretat aseară uvertura noii stagiuni
Evenimentul a avut loc în sala de concerte Enescu-Bartók, iar din program au făcut parte: J. Brahms, "Uvertura academică festivă, op. 80", S. Rahmaninov, "Concert nr. 2 pentru pian şi orchestră în do minor, op. 18", respectiv M. P. Musorgski - M. Ravel, "Tablouri dintr-o expoziţie". La pupitrul dirijoral s-a aflat Romeo Rîmbu, solist invitat fiind Daniel Goiţi.
"În alcătuirea repertoriului nostru, există un echilibru între lucrările de elită şi cele mai comerciale, între clasic şi nou, aşadar, în noua stagiune vor fi interpretate şi lucrări valoroase, dar şi mai puţin cunoscute de public", ne-a declarat dirijorul Romeo Rîmbu. Menţionăm că, tot în actuala stagiune, vor fi prezenţi la Oradea numeroşi invitaţi din ţară şi străinătate, dar se va remarca şi o contribuţie mai mare a corului Filarmonicii de Stat la concerte. Totodată, vor continua concertele educative, tematica acestora urmând a se axa pe prezentarea genurilor muzicale: suita, simfonia, concertul instrumental şi opera. În plus, deja sunt fixate câteva spectacole de operă, care se vor desfăşura însă la Casa de Cultură a Sindicatelor din localitate.



Fieti gura de aur si sa nu mai calci niciodata pe la Filarmonica. Nu ne vei lipsi... stimate coleg.
Am fost aseara la filarmonica si pot spune sincer ca de ani de zile nu am mai auzit un concert atat de slab.Sute de falseturi si instrumentisti de mana a 15-a.Iar sperietoarea-barbat cu par lung de la flaut a fost de departe cel mai jenant artist de pe scena.Bine ca nu mi-am facut abonament si mai bine dadeam banii unui cersetor de pe strada decat pe biletul la concert.Eu unul prea curand nu mai merg la filarmonica!