Omagiu Cardinalului Iuliu Hossu - „Pop Simfonic, la Catedrală”
În seara de marți, 19 august, de la ora 20.30, Piața Unirii din Oradea va deveni un loc al armoniei și al bucuriei împărtășite, găzduind Concertul „Pop Simfonic la Catedrală” - ediția 2025.
Evenimentul este organizat de Episcopia Greco-Catolică de Oradea, în colaborare cu Filarmonica de Stat Oradea, Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Secretariatul de Stat pentru Culte, Visit Oradea și Asociația „Enjoy Music”, fiind parte din programul estival INITIO 2025.
Intrarea este liberă, iar toți cei care iubesc muzica sunt invitați să se lase purtați de emoție, sub bagheta maestrului Andrei Tudor, compozitor și dirijor. Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți: Paula Seling, Mihai Georgescu, Maria Mihali, Ovidiu Lazăr, Roxana Mureșan, Daniel Zmafir, Rebeca Moje, Cristina Pantea, Mara Iaz, Alessia Popa și Adrienn Kiss, fiecare aducându-și darul artistic pentru a crea o seară memorabilă. Concertul va fi întregit de vocile cristaline ale Corului de copii „Enjoy Music” și de profunzimea Corului Filarmonicii de Stat Oradea, acompaniați de Orchestra Filarmonicii.
Ajuns la cea de-a V-a ediție, „Pop Simfonic la Catedrală” nu este doar un concert – este o tradiție care, an de an, adună comunitatea în jurul frumuseții muzicii. În Anul Cardinal Iuliu Hossu, declarat prin lege în 2025, această ediție îi aduce eminenței sale un omagiu și prin cântec, celebrând credința, curajul și demnitatea acestei mari personalități a istoriei noastre.
„Prin acest concert, Biserica vine în întâmpinarea societății, dorind să unească sufletele prin frumusețea care înalță și hrănește credința, bazându-se pe iubirea lui Dumnezeu”, transmit organizatorii.
Maestrul Andrei Tudor a mărturisit că, de fiecare dată când ajunge la Oradea, se simte ca acasă. Iar această legătură sinceră și profundă cu orașul și cu oamenii lui l-a inspirat să dăruiască acestei ediții o piesă cu totul specială: „Ce e speranța”, pe versurile sensibile ale Andreei Andrei și muzica semnată chiar de el. O creație născută din emoție și lumină, menită să aducă speranță în sufletele celor prezenți. Momentul va fi cu atât mai emoționant cu cât piesa va fi interpretată în premieră de Corul de copii „Enjoy Music”, ale căror voci pline de curăție vor da glas acestei compoziții cu adevărat.
Vă așteptăm să trăim împreună o seară în care muzica devine rugăciune, iar arta – o punte între inimi, chiar în inima orașului Oradea!
Biroul de Presă al EGCO
Oradea, 12 august 2025
Comentarii
Nu există nici un comentariu.