Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie, într-o permanentă schimbare şi înnoire, atât ca funcţie cât şi ca mod de realizare artistică, obiceiurile tradiţionale româneşti legate de Anul Nou au ajuns până în zilele noastre ca nişte spectacole grandioase care concentrează, ca şi în trecut, atenţia întregii colectivităţi.

Dacă vă închipuiţi că tot zgomotul care însoţeşte trecerea dintre ani este doar un mod de a sărbători, vă înşelaţi. Etnologii spun că aşa se alungă spiritele rele. Totodată, aprinderea luminilor de Revelion, însoţită de explozia de bucurie, urările de sănătate şi belşug marchează depăşirea punctului critic al solstiţiului de iarnă, momentul din care soarele îşi sporeşte treptat urcuşul pe bolta cerului, iar ziua începe să crească. În ajunul anului, sunt aşteptaţi să apară "Ursul", "Capra", "Mascaţii", "Turca" etc, umblatul cu sorcova fiind mai cu seamă bucuria copiilor. Vorbe de belşug şi prosperitate sunt adresate fiecărei gospodării şi de cetele care vin cu "Pluguşorul", textul urării fiind transmis din tată în fiu. În unele locuri, cum se apropie miezul nopţii către Noul An, se obişnuieşte să se prevadă cum va fi vremea în anul care vine. Pentru aceasta, ţăranii se folosesc de foile unei cepe mari, pe care le desprind şi le aşază în ordine, numindu-le după lunile anului. În fiecare dintre ele pun puţină sare. "A doua zi, de Sfântul Vasile, se va verifica cât lichid a lăsat sarea topită în fiecare foaie. În acest fel, se va şti dacă va fi secetă sau ploaie în noul an şi în ce lună anume", povesteşte Crăciun Parasca, consilier superior la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor.

Toate aceste datini şi obiceiuri sunt componente ale culturii noastre tradiţionale, având menirea de a readuce speranţa, optimismul şi starea de echilibru în viaţa oamenilor.