Teatrul Szigligeti deschide oficial stagiunea 2022-2023 cu spectacolul „Curcubeu înşelător”, de Aron Tamasi, în regia lui Peter Telihay. Spectacolul va avea premiera în data de 7 octombrie şi celebrează în anul memorial Aron Tamasi moştenirea literară lăsată de dramaturg.

 

„Motivul pentru care Trupa Szigligeti a ales să includă în repertoriu piesa «Curcubeu înșelător» este, dincolo de prilejul dat de anul memorial Tamási, faptul că publicul orădean nu s-a mai întâlnit cu talentul dramatic și limbajul puternic al scriitorului de peste 20 de ani”, aşa cum explică organizatorii.
Protagonistul piesei, Czintos Bálint, mic boier de la țară, văduv de peste 40 de ani, nu își găsește locul în viață, nu se simte bine în pielea lui. Reuşita la Bacalaureat a fiului său, o dragoste ținută secret, apariția unui vechi prieten și un incident neașteptat îl determină să-și schimbe radical viața. Decide să facă un gest surprinzător, aproape de neînțeles, demn de poveștile pentru copii: încearcă să trăiască viața altcuiva.
Cea mai mare realizare în viață este să ajungem să ne descoperim identitatea. Putem să ne transformăm în cineva altfel, mai mult, mai bun decât noi, fără să păstrăm ceea ce ne definește cu adevărat? Aceasta este întrebarea la care caută răspuns piesa a lui Tamási Áron.
Regia spectacolului îi aparţine lui Peter Telihay.

„Eu sunt un pui de proletari din Diósgyőr. Să montez o piesă maghiară din Ardeal, între maghiari ardeleni, dintr-un text a cărui acțiune se desfășoară într-un context folcloristic... N-am visat că o să montez vreodată o piesă de Tamási. Dar m-am gândit că nu mă voi speria de el: poate tocmai faptul că un pui de proletari din Diósgyőr creează un spectacol împreună cu oameni născuți aici care sunt, totuși, mai apropiați de lumea lui Tamási, sau cel puțin știu mai multe despre ea decât eu, va avea un rezultat interesant”, i-a mărturisit regizorul secretarei literare, Bozsódi-Nagy Orsolya. Biletele pentru premieră s-au pus în vânzare pe biletmaster.ro.