Anul acesta se împlinesc trei decenii de când s-a semnat protocolul de parteneriat între Clubul Fotografic Nufărul Oradea şi Fotoclubul din Debrețin. Cei 30 de ani de colaborare vor fi sărbătoriţi printr-o expoziţie de fotografie găzduită în Oradea.

 

Astfel, miercuri, 8 septembrie, de la ora 16.00, va avea loc vernisajul expoziției personale a artistului fotograf Máthé András, din Debrețin, la Galeria Euro Foto Art, Centrul Expozițional FIAP Oradea-România. Jubileul va fi sărbătorit și la Debrețin, la Casa Partium, în luna noiembrie a acestui an, cu ocazia vernisajului expoziției jubiliare Ștefan Toth István.

După căderea regimului comunist, Ștefan Tóth István, președintele Clubului Fotografic Nufărul din Oradea, și Vencsellei István, președintele Fotoclubului din Debrețin, au semnat, în 18 noiembrie 1990, protocolul de parteneriat de înfrățire între cele două organizații fotografice.

Semnarea protocolului a fost prefațată de vernisarea cu o săptămână înainte a expoziției Fotoclubului din orașul vecin, la galeria provizorie din Centrul Civic.

În cadrul acestui protocol au avut loc nenumărate expoziții și alte manifestări, care s-au desfășurat în cele două orașe înfrățite. În acest context, artiștii fotografi din Oradea au avut posibilitatea să realizeze fotografii la Carnavalul Florilor din Debrețin, respectiv artiștii fotografi din Debrețin au imortalizat diferite locuri pitorești ale Oradiei și ale județului Bihor. În cadrul colaborării bilaterale, în data de 19 noiembrie 1994, a avut loc, în cele două orașe înfrățite, simultan, vernisajul expoziției comune intitulate Oameni și peisaje din Bihor, la care au participat primarii oraşelor Oradea şi Debrețin.

În anul 2002, artiștii Clubului Fotografic Nufărul din Oradea și Noul Atelier Fotografic (Új Fotóműhely) au avut posibilitatea să prezinte lucrările orădenilor în cadrul Galeriei Újkerti Közösségi Ház, din Debrețin, iar cei de la Noul Atelier din orașul vecin, în Galeria Euro Foto Art din Oradea. Din inițiativa și sub conducerea artistului fotograf Ștefan Tóth István a fost organizat, cu finanțarea Fundației Carpathia, în perioada aprilie - noiembrie 2002, Proiectul Cultural internațional - Pod Cultural dintre Oradea – Debrețin - Rivne. În cadrul proiectului artiștii din cele trei orașe au avut posibilitatea să fotografieze și să-și expună lucrările în cadrul mai multor expoziții vernisate în aceste orașe.

Datorită artistului fotograf din Debrețin, Máthé András, începând cu anul  2001, au fost vernisate în Galeria Multi Foto din Debrețin expozițiile orădenilor Ștefan Tóth István, Constantin Dancoglu, Vénig László, Eugen Mihai și a lui Létai Zoltán din Aleșd. De asemenea, în Galeria Euro Foto Art, au fost organizate mai multe expoziții realizate din creațiile artiștilor fotografi din Debrețin: Máthé András AFIAP și Vencsellei István (1993), Máthé András AFIAP (1995), respectiv ale membrilor Fotoclubului din Debrețin și Noul Atelier Fotografic („Új Műhely”). 

În perioada anilor 1996 – 2006 artiștii fotografi din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar au participat la Festivalurile Europene de Fotografie, organizate sub îndrumarea lui Ștefan Tóth István, alături de artiști fotografi din Europa şi din Asia.
An de an, până în prezent, artiştii fotografi din cele două ţări au continuat să colaboreze în valoroase proiecte transfrontaliere, al căror ecou se aude şi astăzi.