O carte pentru îndrumarea lucrărilor de licenţă şi masterat
Recent, a intrat la Biblioteca Universităţii din Oradea o carte foarte folositoare, scrisă de prof. univ. dr. Constantin Brătianu şi asist. drd. Simona Vasilache, sub titlul atrăgător şi promiţător: "Elaborarea, redactarea şi susţinerea lucrărilor de licenţă şi masterat", Editura Universitară Bucureşti, compoziţie foarte actuală într-un domeniu în care adesea se fac confuzii şi ezitări, care scad şansa de reuşită a candidaţilor la examenele de finalizare a studiilor superioare.
Semnalăm cartea, deoarece are meritul de a propune un standard de lucru, cu ajutorul căruia studenţii să poată face dovada, prin lucrarea lor, că şi-au însuşit o metodă minimă de documentare şi cercetare în materia pentru care se specializează. Autorii pornesc de la noua misiune a programelor universitare, introdusă prin " Declaraţia de la Bologna", din 19 iunie 1999, adoptată de miniştrii de resort din 29 de ţări ale Uniunii Europene, în care se iau în seamă cei 900 de ani de învăţământ universitar în Europa, se reiterează principiile definite prin "Magna Charta Universitatum", adoptată tot la Bologna în anul 1988, dar totodată se descriu criteriile şi cerinţele noii mobilităţi universitare, întemeiate pe sistemul de credite. Acest sistem este menit să facă învăţământul superior mai elastic, mai prietenos şi mai divers opţional, întemeiat pe două cicluri de total cinci ani, universitar şi postuniversitar, adică trei ani pentru licenţă şi doi ani pentru masterat. Primul se încheie cu lucrare de licenţă, al doilea se încheie cu lucrare de masterat. Autorii au făcut un foarte amănunţit şi temeinic ghid de alegere, documentare, experimentare, redactare şi susţinere a lucrărilor, tratând in extenso mai ales următoarele: alegerea temei de studiu, structurarea lucrării, cercetarea bibliografică a temei alese, citarea surselor, tehnicile de redactare, exprimarea lingvistică, exprimarea grafică, încheierea adecvată a lucrării, pregătirea pentru susţinerea şi susţinerea propriu-zisă a lucrării. Un capitol este destinat nevoii de originalitate şi evitarea plagiatului. Alt capitol descrie modul de coordonare a lucrării de către îndrumătorul ştiinţific. Într-un cuvânt, am primit un veritabil manual, de care au nevoie foarte mulţi, studenţi, masteranzi şi cadre didactice. Biblioteca a pus cartea în circulaţie în număr suficient de exemplare şi invită beneficiarii, pentru a se folosi cu succes de ea în interesul lor şi al progresului ştiinţific universitar.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.