După succesul de care s-au bucurat cursurile organizate de Clubul Fotografic "Nufărul" din Oradea (CFNO), în parteneriat cu Asociaţia Euro Foto Art din Oradea, pasionaţii de fotografie vor avea posibilitatea să participe la viitoarele cursuri de iniţiere în tainele fotografiei, cu o durată de şase săptămâni, care vor începe din data de 16 februarie.

 

Orele se vor ţine la sediul fotoclubului din Palatul "Vulturul Negru", din Oradea, în zilele de marţi, miercuri şi joi, între orele 16.00-17.45 (Seria A), şi între orele 18.00-21.00 (Seria B). Primul curs (Seria A), condus de artistul fotograf Ştefan Tóth A.FIAP, fondatorul şi preşedintele Clubului Fotografic "Nufărul" din Oradea, care este şi preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, a fost pregătit pentru cei care vor să cunoască şi să-şi însuşească cunoştinţele despre tehnicile clasice folosite pentru realizarea fotografiilor pe peliculă, cât şi despre tehnicile digitale. După însuşirea noţiunilor generale despre elemente de fotocompoziţie şi cele legate de aparatele de fotografiat clasice şi digitale, cursanţii vor participa la o deplasare de creaţie în centrul istoric al municipiului cu aparatele analog, iar în studioul de lumini vor avea posibilitatea să realizeze diferite portrete ale colegilor de curs. În cadrul cursului digital (Seria B), condus de artistul fotograf Claudiu Szabó E.FIAP, vicepreşedintele cunoscutul fotoclub orădean, vor fi predate noţiuni de bază legate de utilizarea funcţiilor aparatelor digitale, cât şi despre prelucrarea imaginilor digitale. Totodată, vor fi organizate mai multe deplasări de creaţie cu aparate digitale, iar ulterior imaginile vor fi analizate în cadrul unor proiecţii. Absolvenţii ambelor cursuri vor putea deveni membri creatori ai CFNO, unde vor avea posibilitatea să-şi continue preocupările în domeniul artei fotografice sau să devină membri creatori debutanţi ai Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.

 

 

Înscrieri şi informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Galeriei Euro Foto Art din Oradea, Piaţa 1 Decembrie nr. 12 (în vecinătatea Facultăţii de Medicină şi Farmacie), în zilele de lucru, între orele 10.00-17.00, de unde se va putea procura şi programul tipărit al cursurilor. Informaţii suplimentare se pot obţine şi la telefoanele: 0726/292.111, 0741/212.111 şi 0359/452.402 (Seria A), respectiv la telefonul 0727/336.946 (Seria B).