Ediția a VI-a a Festivalului Fotografiei Chineze în România organizată de Asociația Internațională Euro Foto Art” prilejuieşte vernisarea unei expoziții de artă fotografică din China. Expoziţia, organizată în parteneriat cu Muzeul Oraşului Oradea, va fi inaugurată marţi, 16 octombrie.

Doritorii sunt aşteptaţi în sălile de expoziţii ale Colecției de Tehnică și Artă Fotografică ”Ștefan Tóth István” din cadrul secției de Istorie a Muzeul Orașului Oradea, pentru a participa la vernisajuul care va debuta la ora 17.00.

Expoziţia prezintă creațiile reputatului artist fotograf Alexandrino Lei Ariosa (Dino) din Macau, China. Cele 72 de imagini alb-negru şi color prezintă tradițiile populare chineze, fotografiate în decoruri de peisaje de basm. Dintre lucrările expuse se disting socio-fotografii despre viaţa autentică a chinezilor şi o serie de esee fotografice inspirate din viața copiilor chinezi, în timp ce alt calup de imagini prezintă portete de avangardă într-o abordare spectaculoasă sau diferite peisaje ale Africii.

Artistul fotograf Alexandrino Lei Ariosa s-a născut în Macau (China), unde a lucrat ca director de produse alimentare și băuturi, într-un casino. În adolescență s-a îndrăgostit  de fotografia de analog, o pasiune la care s-a văzut nevoit să renunţe din motive financiare. După apariția și răspândirea fotografiei digitale, în anul 2012 a procurat un aparat de fotografiat digital și şi-a reluat căutările artistice.

„Îmi place să călătoresc foarte mult în diferite țări ale lumii și fotografiez cu mare plăcere omul, cultura și religia acestuia. Când fotografiez oameni care trăiesc sub standardele unei vieții decente, mă face să prețiuiesc mai mult familia, sănătatea și locul meu de muncă. Prin imaginile realizate doresc să încălzesc sufletele privitorilor”, afirmă artistul fotograf expozant.

Din septembrie 2016 lucrările sale au fost acceptate în concursuri și saloane internaționale de artă fotografică. În acest interval a obținut 689 de premii din care: 165 de medalii de aur, 62 de medalii de argint și 56 de bronz.

Vernisajul expoziției va avea loc marți, 16 octombrie, la ora 17.00. Lucrările vor fi prezentate de către artistul fotograf dr. Teodor Pantea, directorul Departamentului Relații Internațioanle al Asociației Euro Foto Art.  Expoziția va fi deschisă de artistul fotograf Ștefan Tóth, președintele Euro Foto Art şi curator al expoziției. Momentele muzicale vor fi oferite de Thurzó Sándor József, care va interpreta, la violă, mai multe piese din repertoriul chinezesc.

Expoziția artistului fotograf Alexandrino Lei Ariosa va rămâne la dispoziția publicului până în data de 8 noiembrie şi va putea fi vizitată de marți până duminică, între orele 10.00 - 18.00.