Maria Haiduc şi "copiii săi"
Luni, 9 noiembrie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, va avea loc un spectacol de muzică populară, intitulat "Maria Haiduc şi copiii săi", intrarea fiind liberă.
Cu acest prilej, îşi vor da concursul numeroşi artişti, printre care amintim: Florica Duma, Florica Ruja, Antonela Ferche-Buţiu, Mariana Militaru-Blaj, Aneta Florea, Otilia Haragoş, Anamaria Gal, Lavinia Ionuţ, Florin Mariş, Cornel Borza, Ionel Ban, Ciprian Gabor, Sandu Condoroş, Ciprian Mocan, Nelu Oprean şi Mihai Jula. Acompaniamentul orchestral va fi asigurat de Orchestra "Rapsodia bihoreană", dirijor prof. Liviu Buţiu, din componenţa căreia vor face parte şi câţiva membri de la Orchestra populară a Ansamblului "Crişana". Tot în cadrul spectacolului vor evolua două generaţii de dansatori ai Ansamblului "Nuntaşii Bihorului", al Casei de Cultură a Sindicatelor, coregraf Florian Clepe, precum şi Ansamblul "Nagyvarad", al Filarmonicii de Stat Oradea, coregraf Miklos Janos. Organizatorul evenimentului este Fundaţia pentru Cultură şi Artă Populară "Maria Haiduc".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.