Orădenii sunt așteptați mâine, 10 mai, de la ora 19.00, în Sala de concerte „Enescu-Bartók” a Filarmonicii de Stat Oradea, la o seară simfonică de excepție, avându-l ca dirijor pe Andrea Barizza din Italia. Partea solistică a concertului va fi susținută de tânărul violonist de excepție Roman Kim.

În programul acestui concert sunt înscrise lucrările: uvertura Italianca în Alger, de Gioachino Rossini, Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 6, de Niccolò Paganini și Simfonia a II-a în Re major, op. 73, de Johannes Brahms.

Partea solistică a concertului va fi susținută de tânărul violonist de excepție Roman Kim. Adesea comparat cu Paganini, Roman Kim redefineşte virtuozitatea aşa cum o ştim. Artistul a început studiul viorii la vârsta de patru ani, iar la frageda vârstă de 7 ani devine câștigătorul unei competiții naționale. Din anul 2000, studiază la Școala Centrală de Muzică din Moscova, obținând bursa de studiu oferită de Fundația „Mstislav Rostropovich”. Și-a continuat studiile la Universitatea de Muzică din Köln, la clasa cunoscutului pedagog Viktor Tretiakov. S-a perfecţionat la cursuri de măiestrie susţinute de violonişti precum Maxim Vengerov, Midori Goto, Lewis Kaplan, Miriam Fried şi Gidon Kremer. În timpul carierei sale, a realizat numeroase concerte în Germania, Spania, Israel, Italia, Rusia și Coreea de Sud. După obținerea premiul I la Concursul Internațional din Köln, debutează ca solist alături de Orchestra Filarmonicii din Köln. După concert, ziarul Kölner Stadt Anzeiger i-a surprins trăsăturile artistice în următoarele cuvinte: „Niciun alt muzician nu este capabil să scoată atâtea sunete şi extravaganţe în cinci minute”. Inspirat de viaţa şi creaţia compozitorului şi violonistului Niccolò Paganini, precum şi de a lui Jimi Hendrix, tânărul violonist încearcă să depăşească toate barierele tehnico-interpretative ale instrumentului prin abordarea unor lucrări clasice complexe, dar şi prin transcrierea (Bach: Badinerie, Air) sau compunerea unor noi opusuri (Trei romanțe pentru vioară și pian, I Brindisi). Roman Kim cântă pe o vioară „Superior” Alexander Hazin.

Dirijorul invitat, Andrea Barizza, a absolvit Conservatorul de Muzică „Giacomo Puccini” din La Spezia, secția pian. A urmat studii de dirijat de orchestră la Universitatea de Muzică „Carl Maria von Weber” din Dresda, sub îndrumarea profesorilor Christian Kluttig și Steffen Leissner. A participat la numeroase masterclassuri susținute de maeștrii Piero Bellugi (Florența) și Vladimir Jurovskij (Berlin). În anul 2015, a obținut premiul II la Concursul de Dirijat al Universității Centrale Germane. A fost asistentul dirijorului de cor al Filarmonicii din Dresda, corepetitor al Landesbühne Sachsen, iar în 2016, a fost asistent și corepetitor la Opereta de Stat din Dresda. Pe parcursul carierei sale de dirijor, a avut prilejul să colaboreze cu violoniști de renume internațional, precum: Dmitri Berlinsky, Valery Vorona, Viktor Tretiakov. În prezent, Andrea Barizza este asistent al dirijorului Michale Sanderling la Filarmonica din Dresda.