Luna august la Teatrul Regina Maria - Câte două spectacole pe săptămână
În luna august, scena Teatrului Regina Maria aduce orădenilor și turiștilor câte două spectacole pe săptămână, perfecte pentru serile de vară: povești pline de umor, personaje memorabile și momente care merită aplauze.
Azi, 21 august, de la ora 18.00, la Sala Mare, începe călătoria inițiatică a tânărului Mowgli, alături de prietenii săi din junglă, Baloo și Bagheera, în „Cartea junglei”, adaptare după Rudyard Kipling, în regia lui Daniel Vulcu.
Marți, 26 august, de la ora 19.00, la Sala Transilvania, are loc o dramedy cu umor specific românesc, care urmărește viețile unor oameni cu aspirații, care nu își găsesc elanul de a se desprinde din mediul în care trăiesc în „Ultimii” de Mimi Brănescu, în regia Denisei Irina Vlad, iar joi, 28 august, de la ora 19.00, la Sala Mare, iubitorii de teatru sunt invitați la o poveste despre puterea iubirii părintești, care poate exista în orice formă și care biruie indiferent de prejudecăți în „Colivia nebunelor” de Jean Poiret, în regia lui Daniel Vulcu.
Luna aceasta, pe lângă spectacolul „Cartea junglei” de la Sala Mare, copiii mai au parte de încă două povești captivante care vor prinde viață la Teatrul Arcadia.
Sâmbătă, 23 august, de la ora 11.00, la Sala Arcadia, sunt invitați, cu mic, cu mare, să învețe despre consecințele care pot să existe atunci când nu își ascultă părinții, în „Capra cu trei iezi”, adaptare după Ion Creangă de Daniel Vulcu, în regia lui Daniel Vulcu, iar în ultima sâmbătă din lună, 30 august, de la ora 11.00, la Sala Arcadia, vor putea contribui la dejucarea planurilor răutăcioase ale lupului mare și rău în „Scufița roșie”, după Charles Perrault și frații Grimm, în regia Mariei Mierluț.
Biletele se pot achiziționa online de pe site-ul TRM, teatrulreginamaria.ro și de pe „Poftim Cultură!” sau de la Agenția de Bilete: luni de la 14.00 la 18.00, de marți până joi, între 12.00 și 18.00 și de miercuri până vineri, între 10.00 și 14.00.
Biletele pentru Sala Mare se mai pot achiziționa de la Agenția de Bilete înainte cu o oră de începerea spectacolului (inclusiv sâmbătă și duminică), iar biletele pentru Sala Transilvania se mai pot achiziționa de la fața locului înainte cu o oră de începerea spectacolului - în limita locurilor disponibile.
Pentru informații și rezervări se poate folosi numărul de telefon 0359.452.324.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.