Cunoscutul pianist Csiky Boldizsar va concerta joi, 10 iunie, pe scena Sălii Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Alpaslan Ertüngealp (Ungaria).

Programul serii de joi va cuprinde lucrările: Concert pentru pian și orchestră în Sol major - M. Ravel și Simfonia a V-a în mi minor, op. 64 - P. I. Ceaikovski.

Dirijorul invitat, Alpaslan Ertüngealp, s-a născut la Istanbul, unde a absolvit Școala Germană. Și-a continuat studiile la Academia de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta, secția pian și dirijat-orchestră. Stabilit în Ungaria, este fondatorul și directorul artistic al Cursurilor Internaționale de Măiestrie în Dirijat de la Szolnok. Deține numeroase premii binemeritate, printre care amintim: premiul III la Concursul „Ferencsik János” din Budapesta (1998), premiul III la Concursul „Serghei Prokofiev” din Sankt Petersburg (1999) și premiul I la Concursul „Dimitri Mitropoulos” din Atena (2002). Din 2001, este dirijor invitat al Orchestrei Simfonice din Szombathely, iar din 2006, deține funcția de director muzical la aceeași instituție. În 2002, a fondat Orchestra de Cameră „Academia Hungarica”, care reunește muzicieni remarcabili, de cea mai înaltă clasă din Ungaria. A fost asistentul dirijorului Claudio Abbado, din 2011 până la moartea acestuia, răstimp în care a avut ocazia să lucreze cu orchestre de prim rang ca orchestra Festivalului de la Lucerna, Orchestra Filarmonicii din Berlin, La Scala, Orchestra di Maggio Musicale Fiorentino. Repertoriul dirijorului cuprinde epoca clasică, dar, în egală măsură, abordează și lucrări de Bartók, Rahmaninov, Skriabin, Richard Strauss, precum și compozitori impresioniști francezi. Este membru fondator al Asociației Artiștilor pentru Pace (Association des Artistes pour la Paix).

Solistul invitat

Cunoscutul pianist Csíky Boldizsár s-a născut la Reghin, în 1968. Încă din copilărie, a demonstrat deosebite calităţi muzicale. A urmat Liceul de Artă din Târgu Mureş, unde i-a avut ca profesori pe Szőnyi Márta şi Ávéd Silló Éva. Şi-a continuat studiile la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca cu profesorii Ileana Prada şi Dana Borşan, iar la compoziţie, cu Hans Peter Türk. Din anul 1991, a urmat cursuri postuniversitare cu Jandó Jenő la Academia de Muzică Liszt din Budapesta. În 1992, a primit o bursă de studiu la cursurile de măiestrie din Lübeck (Germania) cu prof. Lev Naumov. Între anii 1993-1997, participă la cursurile de măiestrie susţinute de Walter Kraft din München. În 1998, participă la recomandarea lui Dan Grigore la cursul de vară de la Fontenbleau (Franța), unde frecventează cursuri susţinute de Gabi Cassadeus, Philippe Bianconi, Philliphe Entremont. Între 1987-1992, ca student, a câştigat cinci premii naţionale de interpretare. În 1994, a primit premiul „Cella Delavrancea”, acordat de maestrul Dan Grigore. În 2000, după numeroase colaborări, aproximativ 40 de concerte pe an, directorul muzical al instituţiei Münchener Musikseminar îi acordă titlul de solist permanent. A susţinut concerte cu toate orchestrele simfonice din România şi a realizat mai multe înregistrări radio şi TV. A fost invitat în repetate rânduri în juriile unor concursuri de pian, susţinând, de asemenea, cursuri de măiestrie în ţară şi în străinătate. În calitate de artist interpret, a susţinut peste 800 de recitaluri şi concerte în majoritatea centrelor muzicale ale ţării, dar şi peste hotare: Austria, Anglia, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Ucraina, Ungaria, Cehia, Japonia. În 2006, obţine titlul de doctor în muzică cu lucrarea Stileme ale creaţiei pianistice la A. Skriabin – de la postromantic la modern. În prezent, ocupă este conferenţiar universitar doctor la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Studenţii clasei sale de pian sunt adesea distinşi cu premii la concursurile din ţară şi străinătate. Repertoriul concertistic al lui Csíky Boldizsár, prezentat deja cu orchestrele din ţară şi din străinătate, include opusuri pianistice esenţiale, aparţinând unor vaste arii stilistice, de la baroc până la opere contemporane.

„Cu acest concert se termină stagiunea 2020-2021 a Filarmonicii de Stat Oradea. Vă mulțumim pentru susținerea pe care ați avut-o față de instituția noastră și că ne-ați fost alături într-o perioadă atât de grea. Doresc să vă atrag atenția că, deși stagiunea se încheie, Filarmonica va începe o stagiune estivală, primul concert fiind susținut de Corul Filarmonicii, în data de 20 iunie, duminică, la Amfiteatrul din Cetate. Ora exactă a concertului o vom comunica puțin mai târziu. Vă așteptăm cu drag la concertele stagiunii de vară a Filarmonicii de Stat Oradea”, este mesajul transmis melomanilor de Kurucz Tibor, directorul artistic al Filarmonicii orădene.