Librăria Humanitas - Evenimentele culturale ale „Familiei”
Oradea va găzdui joi, 15 februarie, și vineri, 16 februarie, două evenimente culturale inedite, organizate de revista „Familia”, în colaborare cu Editura Humanitas și Editura Trei. Astfel, joi, 15 februarie, de la ora 18.00, sunteți invitați la întâlnirea cu Iulian Tănase, prilejuită de apariția romanului „Teoria fricii”. Alături de autor vor vorbi Anca Zaharia și Mircea Pricăjan, iar la final, va avea loc o sesiune de autografe.
Vineri, 16 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Humanistas din Oradea, va avea loc o întâlnire cu Mihnea Măruță, autorul cărții „Identitatea virtuală: Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare”, și Dan-Liviu Boeriu. Dezbaterea va fi urmată de o sesiune de autografe.
Merg sigur la lansare. Acolo va fi notarul Boieru. Am d legalizat niște acte. Multumesc redactiei Familia pentru oportunitate.