Legende ale teatrului românesc, la Oradea - Caramitru-Mălăele, câte'n lună și în stele
Orădenii sunt invitaţi la un "regal al umorului", care va avea loc în data de 18 februarie, la Teatrul Regina Maria. Protagonişti vor fi două legende ale scenei românești, actorul Horațiu Mălăele și prietenul său de-o viață, marele Ion Caramitru, care vor prezenta o ediție de gală a producției "Caramitru-Mălăele, câte'n lună și în stele".
Spectacolul, care începe la ora 19.00, promite câteva ore de veselie în versuri, o excelentă provocare pentru doi maeștri rostitori de versuri, eleganți și inteligenți, care explorează cu umor subtilități ale minții și colțuri secrete ale sufletului. E aproape imposibil să anticipezi un spectacol de improvizație, deși îi poți descrie cu exactitate circumstanțele. Actori celebri şi regizori afirmaţi, partenerii de dialog au în comun, dincolo de pasiunea pentru teatru, mult farmec, forță şi o naturaleţe ce le-a adus întotdeauna admiratori și ropote de aplauze. Caramitru recită răscolitor, imaginând, cu inteligență și ingeniozitate, răspunsuri pe măsură unui Horațiu Mălăele vulcanic, irezistibil și plin de umor - demonstrații de virtuozitate într-un duel de vorbe ai cărui martori sunt adesea Shakespeare, Topârceanu sau Nichita. Horațiu Mălăele rămâne un geniu comic care a demonstrat din plin că are la îndemână toate subtilitățile minții și ale sufletului, pe care le atinge folosind toate mijloacele artei. Probabil cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani - așa cum îl descrie Ion Caramitru, neobositul Mălăele este într-o perpetuă căutare și de aceea niciuna dintre aparițiile sale pe scenă nu este similară cu precedenta. Violoncelistul Adrian Naidin este cel care a acceptat invitația de a da ritm acestui spectacol neconvențional de cuvinte. Ajuns la cel de-al treilea sezon, răstimp în care a fost jucat de fiecare dată cu casa închisă, atât la reprezentațiile din București, cât și în cadrul turneelor programate în țară, spectacolul "Caramitru-Mălăele câte'n lună și în stele" începe anul cu seria edițiilor de gală. Vă invităm să-l reîntâlniți la început de an în sala mare a Teatrului Regina Maria, pentru ca mai apoi, așa cum spune Horațiu Mălăele, "în continuarea vieții dumneavostră să râdeți, pentru că râsul este muzica sufletului, să vă jucați - este secretul tinereții și să iubiți - este rațiunea de trăi"... Biletele pentru acest spectacol au fost puse în vânzare la casieria Teatrului Regina Maria și online pe bilete.ro sau în oficiile Poştei Române şi în magazinele INMEDIO şi Germanos semnalizate Bilete.ro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.