Lansare de cărţi la Baroul Bihor - Eveniment literar de suflet
În sala festivă a Baroului Bihor, au avut loc, recent, două lansări de carte, şi anume romanul „Bejenii”, de Natalia Onofrei, prezentat de prozatoarea Lili Crăciun, şi „Manualul bunelor intenţii”, de Radu Enache, prezentat de poetul Gheorghe Vidican.
Amfitrionul manifestării, avocat dr. Paşcu Balaci, a salutat participarea celor doi scriitori din Suceava şi Bucureşti, subliniind faptul că toamna se numără nu numai bobocii, ci şi scriitorii care nu au fost prezenţi la Cenaclul orădean, dar au ceva de transmis publicului cititor bihorean.
Ideea prozatoarei Lili Crăciun a fost una de dialog deschis în faţa publicului prezent, între ea ca cititor avizat şi Natalia Onofrei ca autor, un dialog interesant atât în privinţa întrebărilor, adesea provocatoare, cât şi în privinţa răspunsurilor, dialogul fiind presărat şi cu alte intervenţii din sală. Autoarea a mărturisit că a indeplinit mai degrabă rolul de grefier, de transcriere şi transpunere a mai multor întâmplări și păţanii a unor persoane reale, nu personaje, conferind, astfel, cărţii sale un puternic realism de descriere „tale quale” a fenomenului de bejenie, emigrare masivă, care a afectat România, Moldova, Ucraina, dar şi alte ţări foste socialiste, cu consecinţe dramatice din punct de vedere familial, demografic şi social în locurile de baştină.
Un roman care enunţă realitatea cutremurătoare a cunoscutei paradigme biblice, și anume la ce bun să câştigi o lume întreagă, dacă îţi pierzi sufletul? Volumul are peste 600 de pagini și este o încununare firească după volumul de povestiri intitulat „În numele tatălui”. Se observă că intrigile rurale devin „transfrontaliere”, se mută în străinătate, mai ales în Italia, sora noastră mai mare de gintă latină, ceea ce conferă un farmec în plus acestei cărţi, ce acoperă o problematică interesantă, lumea satului românesc de după căderea comunismului şi integrarea noastră în Uniunea Europeană, cu bunele, dar, mai ales, cu relele noastre. O carte necesară şi binevenită în peisajul beletristic actual.
În cea de-a doua parte a şedinţei de cenaclu, poetul Gheorghe Vidican a facut o prezentare atipică a cărţii de poezie „Manualul bunelor intenţii”. Poetul orădean a supus atenţiei patru poeme care să fie citite chiar de către autorul Radu Enache, profesor universitar, consilier europarlamentar, trăitor vreme de mai bine de trei ani la Bruxelles și, în același timp, un poet profund original, autoironic, de o bonomie cu accente maliţioase, precum în versuri ca acestea: „Cade un bob şi se face pâine/ cade un strugure şi se face vin/ cade, uite ! o prună şi se face ţuică/ și, tot aşa, cad/picăturile de ploaie/ frunzele, foile verzi, țiglele/ de pe casă/ cai de pe pereţi/ guvernele din poduri... cad şi se fac albume de fotografii... către sfârşit/ cade un om şi se face/ cuvânt/ adică nimic”.
Prelegerile literare au fost completate în chip fericit cu interpretările unor poeme şi ale unor sonete transpuse în cheie muzicală de către Raul Silaghi şi cantautorii Alexandrina şi Florian Chelu Madeva. Nu au lipsit intervenţiile, uneori utile şi pertinente, alteori mai puţin, din rândul publicului, care au dat mai multă culoare şi farmec manifestării din ajunul sărbătorilor de iarnă.
În final, doamna avocat Antiţa Balaci, membră a Corului Baroului Bihor, a dat semnalul interpretării colective a binecunoscutei colinde „O, ce veste minunată”.
De altfel, gazdele oaspeţilor scriitori veniţi de la Suceava și Bucureşti, precum şi ale participanţilor la această şedinţă de cenaclu, au fost avocaţii Paşcu şi Antiţa Balaci, care au oferit un dineu, în calitatea lor de proaspeţi bunici.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.