La Teatrul „Arcadia" - Un final de stagiune care mai are de aşteptat...
Deşi mai sunt câteva zile bune până în 15 iunie, când se va lăsa cortina peste actuala stagiune de la Teatrul „Arcadia", programul care se va organiza până atunci este unul foarte dens, cu spectacole susţinute atât la sediu, cât şi în judeţ. Zilele acestea, de exemplu, actorii secţiei române s-au întors din turneu în Marghita şi Salonta, unde au dat mai multe reprezentaţii cu spectacolul „Naiul fermecat", bucurându-se de succes.
De asemenea, mâine, 27 mai, la sediu, actorii vor juca spectacolul „O poveste cu cântec", iar sâmbătă vor participa la „Zilele satului Mihai Bravu", cu spectacolul „Făt-Frumos cel mofturos şi un zmeu întors pe dos". Acest spectacol îl vor juca şi duminică, 29 mai, în cadrul manifestării din Parcul Brătianu, începând cu ora 13.00. Luni, 30 mai, de la ora 10.00, şi marţi, 31 mai, de la ora 9.30, actorii vor prezenta, la sediu, spectacolul „O poveste cu cântec", iar de 1 iunie, vor juca, tot la sediu, de la ora 10.00, pentru copiii de la Luncasprie, Mihai Bravu şi Husasău de Tinca. De asemenea, tot de Ziua Copilului, de la ora 19.00, actorii vor prezenta, în Orăşelul Copiilor, spectacolul „Întâmplări cu Scufiţa Roşie". Marius Aron, directorul Teatrului „Arcadia", a anunţat că în zilele de 6, 9 şi 10 iunie vor mai fi prezentate spectacolele „O poveste cu cântec" şi „Naiul fermecat". În 10 iunie, de la ora 9.30, vor veni, pentru prima oară la Oradea, 60 de copii de la Sighetu Marmaţiei, pentru a-i vedea jucând pe actorii noştri. Ultimul spectacol din această stagiune se va da în 12 iunie, de la ora 11.00. În această stagiune, secţia română a prezentat trei premiere - „Muzicanţii din Bremen", „Naiul fermecat", care a fost debutul ca regizor al actorului Florian Stan, precum şi „O poveste cu cântec", adaptare după „Punguţa cu doi bani", de Ecaterina Mihăiescu Păun. De asemenea, s-au reluat, la cererea publicului, spectacole din stagiunile trecute care s-au bucurat de succes la vremea lor. „La majoritatea acestor spectacole a trebuit s-o înlocuim, cu regret, pe marea actriţă Rodica Suplăcan, care a plecat prematur dintre noi, cu Marlena Prigoreanu, la rândul ei, o actriţă de frunte a teatrului nostru", ne-a spus Marius Aron. Tot în această stagiune, actorii de la Arcadia au jucat foarte mult pentru publicul din judeţ, participând activ la educaţia extracurriculară a elevilor. Pe de altă parte, pentru a atrage lumea la teatru, „Arcadia" a găzduit o serie de manifestări, care au transformat această instituţie într-un veritabil centru de cultură. Noua stagiune va începe, cel mai probabil, în 22 august a.c.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.