La Galeria Euro Foto Art - Prima personală semnată de Monica Butnaru
"Islanda, foc şi gheaţă" este titlul primei expoziţii personale a artistei fotograf Monica Butnaru care a fost vernisată vineri, 23 martie, la Galeria Euro Foto Art din Oradea şi reuneşte 101 imagini alb-negru şi color, realizate în Islanda, în anul 2010. Expoziţia a fost organizată sub patronajul AAFR de către Clubul Fotografic Nufărul, Asociaţia Euro Foto Art şi Centrul Cultural pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor din Oradea.
Vernisajul a avut loc vineri, într-o atmosferă deosebită, în prezenţa autoarei, a familiei şi prietenilor ei, precum şi a unor artişti fotografi orădeni. Lucrările au fost prezentate publicului de criticul de artă dr. Ramona Novicov, iar expoziţia a fost deschisă oficial de artistul fotograf Ştefan Tóth A.FIAP, care a participat la eveniment şi în calitate de preşedinte al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR). El a subliniat faptul că această expoziţie este un prilej de bucurie şi sărbătoare, fiind prima prezenţă publică a Monicăi, care face cinste AAFR. La rândul său, dr. Ramona Novicov a spus că tema expoziţiei este stihia, şi că imaginile Monicăi Butnaru vorbesc despre forţele stihiale ce străjuiesc acest pământ. "E formidabil să ajungi unde lumile se sfârşesc şi începe o altă lume. Paradoxul: nu e frumos aici, însă pământul este splendid de neospitalier. Monica are discreţie. Nu poţi intra în această lume oricum, dar Monica are acea discreţie. Şi prin această discreţie ni s-a permis să deschidem o fereastră...", a spus criticul de artă. În final, a luat cuvântul şi autoarea lucrărilor: "Este prima mea expoziţie personală. Am ajuns în Islanda, în cadrul unei tabere de voluntariat, singură. Nu ştiam ce mă aşteaptă. Am găsit oameni liberi şi amabili. Imaginile sunt realizate în cele două luni. Abia după şase ani de experienţă fotografică am reuşit să realizez această expoziţie", le-a mărturisit artista celor prezenţi. La vernisaj a participat şi cunoscutul artist fotograf Claudiu Szabó E.FIAP, vicepreşedintele CFNO. Momentele muzicale au fost asigurate de artiştii Cvartetului de coarde Varadinum din Oradea.
Noua expoziţie va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până în 12 aprilie 2012, între orele 8.00-19.00, intrarea fiind liberă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.