Cele două concerte de Anul Nou de la Filarmonica de Stat Oradea vor avea loc joi, 10 ianuarie, şi vineri, 11 ianuarie, cu casa închisă, toate locurile fiind ocupate, după cum a anunţat Todor Albert, managerul instituţiei, ieri, într-o conferinţă de presă, la care invitat de onoare a fost maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi, unul dintre cei mai buni dirijori ai României.

Programul va cuprinde lucrări celebre ale familiei vieneze Strauss ("Dunărea albastră", "Marşul Radetzky", "Polca şampaniei"), precum şi o serie de fragmente din capodoperele mai jos menţionate de autori celebri, precum: Leonard Bernstein ("Candide"), Darius Milhaud ("Scaramouche"), Astor Piazzolla ("Oblivion"), Pedro Iturralde ("Ceardaş"), Frederick Loewe ("My Fair Lady"), Aram Haciaturian ("Masquerade"), Edward Elgar ("Pomp and Circumstance"), Piotr Ilici Ceaikovski ("Spărgătorul de nuci") şi Richard Rodgers ("Sunetul muzicii"). "Noi mergem în pas cu lumea, cu piese moderne, de mare accesibilitate, dar şi cu piese de tradiţie. De asemenea, vor fi şi câteva surprize pe scenă", a spus maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi, ieri, în cadrul conferinţei de presă, menţionând că Orchestra orădeană a primit cu bucurie toate piesele din program. "Am mai fost la Oradea anul trecut şi urmează să revin în aprilie. E un oraş foarte frumos, cu oameni drăguţi, primitori. Aveţi şi o pianistă foarte bună, Ioana Poenaru (n.r. - născută în Oradea, dar stabilită în Germania), cu care mi-ar face o deosebită plăcere să cânt", a mai spus dirijorul. Numit de critica de specialitate "omul-orchestră", "dirijorul pictor", „un prinţ al baghetei", Ilarion Ionescu-Galaţi este, indiscutabil, unul dintre cei mai de seamă dirijori şi interpreţi români, cunoscut şi recunoscut pentru meritele sale în domeniul muzicii, valori pe care le-a transmis publicului ascultător în timpul unei cariere de peste cinci decenii. Formarea sa artistică s-a realizat la şcoala unor mari maeştri ai baghetei, precum: Iosif Conta, Emanuel Elenescu şi Mircea Basarab, apoi la Paris, cu Charles Münch şi Pierre Dervaux, continuând prin cursurile de perfecţionare la New York, cu Leopold Stokowski, şi la Philadelphia "Curtis Institute", cu Eugene Ormandy. I s-a deschis, astfel, o carieră muzicală internaţională pe trei continente. În paralel, s-a dedicat, timp de mai bine de treizeci de ani, Filarmonicii din Braşov, în calitate de dirijor permanent, şi a realizat numeroase concerte alături de toate orchestrele din ţară. Solistul invitat al concertului este Réman Zoltán, saxofonist, clarinetist, artist instrumentist al Filarmonicii de Stat "Transilvania" din Cluj şi al Operei Maghiare din Cluj, născut la Braşov.