Invitatul special al serii de joi, 20 noiembrie, de la Filarmonica de Stat Oradea, Fedor Rudin, este unul dintre cei mai remarcabili dirijori și violoniști ai momentului.

 

Concertul Filarmonicii de Stat Oradea din data de 20 noiembrie, ora 19.00, intitulat „De la clar la infinit, aduce în fața publicului contrastul dintre clasicism și romantism târziu-modernism, respectiv claritatea și infinitul și, în același timp, frumusețea care a cuprins aceste curente.

Din creația clasică, se va interpreta „Simfonia nr. 39 în Mi bemol Major, K. 543”, de Wolfgang Amadeus Mozart, iar la polul opus, „Simfonia nr. 4 în Sol Major”, de Gustav Mahler.

Concertul va fi dirijat de Fedor Rudin, iar solista care va interpreta partitura de soprană din simfonia lui Mahler va fi Gabriela Iștoc.

Invitatul special al serii, Fedor Rudin, este unul dintre cei mai remarcabili dirijori și violoniști ai momentului. Ascensiunea sa pe plan dirijoral este una rapidă, deoarece este caracterizat de emoție profundă, precizie și claritate stilistică. Cunoscut pentru cariera sa artistică dublă, ca și violonist și dirijor, Rudin aduce la pupitrul dirijoral o combinație rară de cunoștințe și experiență orchestrală, precum și integritate interpretativă. Stilul său dirijoral se caracterizează printr-un puternic simț al structurii, un ideal sonor rafinat și un profund respect pentru limbajul stilistic al fiecărui compozitor.

În stagiunea 2024-2025 și-a făcut debutul dirijoral la Sala „Suntory” din Tokyo și la „Konzerthaus”, în Viena, confirmând, astfel, prezența sa apreciată pe plan internațional. Pe parcursul stagiunii curente, va dirija „Tonkünstler Orchestra” și „Elbphilharmonie Hamburg”, și va înregistra un CD cu „Württembergische Philharmonie”. De asemenea, va colabora cu un ansamblu de muzică nouă din Berlin, cu Filarmonica de Stat din Oradea și cu Filarmonica din Olomouc, Republica Cehă.

Soprana Gabriela Iștoc este apreciată atât în România, cât și pe scenele internaționale pentru vocea sa remarcabilă și o pasiune profundă pentru muzică. Pentru a-și perfecționa tehnica și expresivitatea artistică, a urmat cursuri la Academia Regală de Muzică din Dublin, precum și la prestigioase instituții internaționale, cum ar fi „National Opera Studio” din Londra și Academia Internațională de Vară a Universității de Muzică și Arte din Viena.

Cariera Gabrielei Iștoc se remarcă printr-o diversitate impresionantă de roluri în opere și colaborări cu orchestre prestigioase. Talentul și dedicarea sa au fost recompensate cu numeroase premii.

Biletele pentru concert pot fi achizionate de pe site-ul www.poftimcultura.ro