Întâlnirile Familia. „Aventura literaturii” - Mircea Cărtărescu, la Oradea
În Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor, în data de 2 martie, va avea loc o întâlnire-eveniment cu scriitorul Mircea Cărtărescu. Dialogul pe care autorul îl va purta în fața publicului cu criticul literar Dan-Liviu Boeriu stă sub titlul „Aventura literaturii”.
Mircea Cărtărescu este scriitorul român cu cea mai largă deschidere și receptare internațională din ultimele decenii, cărțile sale fiind traduse în peste 30 de limbi. Autor complex, unic și greu clasabil în peisajul literaturii române, Mircea Cărtărescu a scris atât poezie, cât și proză scurtă, roman, cărți pentru copii, jurnal, critică literară, fiind în același timp o voce puternică a conștiinței sociale românești. Trilogia Orbitor, epopeea postmodernă Levantul, volumul de proză scurtă Nostalgia și perechea sa mai recentă Melancolia, romanele Solenoid și, cel mai recent, Theodoros, care și-a început deja aventura internațională, sunt doar câteva dintre operele care au intrat în conștiința cititorilor și-a criticii literare deopotrivă ca veritabile capodopere.
În România, cărțile sale apar de peste treizeci de ani la Editura Humanitas.
În același timp, Mircea Cărtărescu a primit unele dintre cele mai prestigioase premii literare internaționale, de la Premiul Thomas Mann la Premio Formentor de las Letras, Prix Millepages și Premiul FIL pentru Literatură în Limbi Romanice. Traducerea în limba engleză a romanului Solenoid, realizată de Sean Cotter, a fost recompensată anul trecut Los Angeles Times Book Prize for Fiction.
Dan-Liviu Boeriu, partenerul de dialog al lui Mircea Cărtărescu cu această ocazie, este cronicar literar și redactor asociat al revistei Familia. Pe lângă presa literară, Dan-Liviu Boeriu a publicat texte în mai multe antologii de proză, iar în 2016, la Editura Humanitas, a publicat volumul în dialog cu Teodor Baconschi, Anatomia ratării.
Intrarea la întâlnirea cu Mircea Cărtărescu din 2 martie, ora 17.00, se face exclusiv pe bază de bilete gratuite, în limita a 150 de locuri, bilete care pot fi ridicate de la recepția Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor, în perioada 27-29 februarie, între orele 9.00-18.00.
Organizatori: Revista Familia și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, în parteneriat cu Editura Humanitas, Muzeul Țării Crișurilor - Complex muzeal, Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea.
Link eveniment de facebook: https://fb.me/e/4BYFdtE7g
Comentarii
Nu există nici un comentariu.