Lupta pentru funcţiile din instituţiile publice bihorene se înteţeşte între cei doi beligeranţi: PNL-UDMR şi PSD+PC-PD-L. Din păcate, victimele acestei confruntări sunt oamenii valoroşi ai urbei, profesionişti care în ultimii ani au ştiut să se ţină departe de hăţişurile vieţii politice. Astfel, Ioan Moldovan, care de 20 de ani este redactorul şef al Revistei Familia va trebui să plece de la conducerea acestei instituţii, în timp ce Mircea Popa va părăsi, începând de azi, şefia Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai".

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că Ioan Moldovan, cel care s-a aflat de mai bine de 20 de ani la şefia Revistei "Familia" va fi înlocuit pe motivul expirării contractului de management. "Potrivit OUG 189/2008, contractul de management încetează la expirarea duratei pentru care a fost încheiat. Contractul domnului Moldovan a expirat, motiv pentru care nu mai poate rămâne la şefia Revistei "Familia". Se va asigura până la organizarea unui concurs o conducere interimară, însă poetul Ioan Moldovan nu poate asigura în continuare interimatul. Potrivit articolului 33, aliniat 5 din aceeaşi ordonanţă, în toate situaţiile este interzisă asigurarea conducerii interimare de către managerul al cărui contract de management a încetat", a declarat Radu Ţirle. Preşedintele CJ Bihor a mai adăugat că a avut o primă discuţie cu Ioan Moldovan căruia i-a propus ca, până azi la ora 12.30, să vină cu o sugestie, noul interimar urmând să provină tot din rândul celor de la Revista "Familia". Contactat telefonic, Ioan Moldovan ne-a confirmat că noua propunere va fi discutată cu colegii de la Familia. "Eu l-aş propune pe Ion Simuţ. În ce priveşte destituirea mea, în mod normal, trebuia să se evalueze activitatea mea de manager. Numirea mea ca interimar era doar o chestiune birocratică", a adăugat cu amărăciune Ioan Moldovan.
Un alt om al culturii bihorene sacrificat pe altarul intereselor politice este Mircea Popa, care până ieri a ocupat funcţia de director interimar la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai". Rămasă fără funcţie, Ligia Mirişan, cea care a fost nevoită să cedeze şefia Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, şi-a găsit la scurt timp un post pe măsură, tot într-o instituţie de cultură: Biblioteca Judeţeană. Explicaţia oferită de preşedintele CJ Bihor a fost departe de a-i mulţumi pe reprezentanţii mass-media, în condiţiile în care, în acest caz, numirea nu are nicio bază legală, pur şi simplu, a fost o decizie politică. S-a preferat sacrificarea lui Mircea Popa, cel care de 27 de ani lucrează la această instituţie de cultură, pentru a-i face loc Ligiei Mirişan, un membru de seamă al PNL Bihor. Astfel, Ţîrle nu a putut să explice de ce un director interimar este înlocuit cu un alt director interimar, mai ales că nu a putut să-i reproşeze nimic lui Mircea Popa cu privire la activitatea prestată în ultimele luni. Înlocuirea sa din funcţie l-a luat prin surprindere pe Mircea Popa, care nu fusese înştiinţat de această decizie. "Nu mi s-a adus, nici oficial, nici neoficial, la cunoştinţă faptul că am fost înlocuit din funcţie. De 27 de ani sunt bibliotecar. Nu ştiu ce o să fac de acum înainte. Poate o să mă pensionez", ne-a declarat Mircea Popa.