INITIO 2025 - O vară muzicală sub cerul liber
Filarmonica de Stat Oradea continuă și în această vară tradiția concertelor în spații neconvenționale prin INITIO 2025 – stagiunea estivală care aduce muzica mai aproape de oameni, în piețele orașului, pe promenadă, în curțile monumentelor istorice și în cartierele orădene.
Programul din acest an este unul dintre cele mai bogate de până acum, cuprinzând peste 12 evenimente desfășurate în perioada 12 august – 5 septembrie și propune un parcurs sonor ce traversează stiluri și epoci diferite: de la muzica Klezmer, valsuri vieneze, Broadway și muzica de film, până la repertorii clasice, piese contemporane interpretate cu rafinament.
Noutatea absolută a acestei ediții este prezentarea, în primă audiție națională, a lucrării „Axion Esti”, de Mikis Theodorakis, un monument sonor ce reunește vocea actorului Richard Balint, soliștii Florin Estefan și Sorin Paina, Corul și Orchestra Filarmonicii, sub bagheta dirijorului Andrej Vesel. Evenimentul va avea loc pe 24 august, în sala Teatrului de Stat din Oradea – Szigligeti Színház.
Publicul se va bucura și de trei mari concerte-eveniment: „Pop Simfonic la Catedrală”, în Piața Unirii, marți 19 august, ora 20.30, Corul și Orchestra Filarmonicii sub conducerea dirijorului Andrei Tudor; „CineMusic”, curtea interioară a Cetății Oradea, vineri, 29 august, ora 20.30, Corul și Orchestra Filarmonicii sub conducerea dirijorului Andrei Tudor; „A Gamer’s Symphony”, curtea interioară a Cetății Oradea, vineri, 5 septembrie, ora 20.00, Corul și Orchestra Filarmonicii sub conducerea dirijorului Stefan Geiger.
În paralel, stagiunea oferă o serie extinsă de recitaluri în aer liber, cu formule instrumentale diverse (cvartete de coarde, cvintete de suflători, ansambluri mixte, recitaluri solo) și repertorii variate: de la klezmer, Piazzolla, jazz, muzică tradițională, până la Bach și creații contemporane. Recitalurile vor avea loc în locații emblematice, precum: Promenada Crișului Repede, Piața Ferdinand, Curtea interioară a Cetății, Parcul Magnoliei, Palatul Baroc sau cartierele orașului, consolidând legătura între muzică și comunitate.
INITIO 2025 înseamnă și implicarea directă a artiștilor Filarmonicii în realizarea recitalurilor, o expresie a versatilității și pasiunii acestora pentru dialogul autentic cu publicul.
Prin această stagiune estivală, Filarmonica de Stat Oradea reafirmă rolul său de ambasador al muzicii de calitate și de promotor al accesului liber la cultură.
Biletele sunt disponibile deja online, pe platforma poftimcultura.ro, și la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.