Filarmonica din Oradea, cooptată într-un proiect european
Orchestra Filarmonicii de Stat din Oradea a fost cooptată într-un proiect european, în care România apare pe lângă alte cinci ţări: Irlanda, Islanda, Franţa, Italia şi Malta.
În cadrul proiectului, care se derulează începând din 2008, pe o perioadă de cinci ani, vor fi puse în scenă opere contemporane, cu spectacole în toate ţările implicate în proiect, inclusiv România. Din ţara noastră, la acest proiect participă doar Orchestra Filarmonicii de Stat din Oradea, iar din celelalte ţări o serie de solişti, dirijori, regizori, scenografi, aproximativ trei, patru spectacole urmând a fi susţinute în fiecare stat. "Tot un proiect care prinde contur este colaborarea cu "Maggio Musicale" din Florenţa, pentru un festival "Puccini", anul viitor, în Italia. Până atunci, însă, am fost invitaţi să efectuăm un turneu, în perioada 13 iulie - 6 august 2007, tot în Italia, " ne-a declarat Cornel Cristea, directorul artistic al Filarmonicii de Stat Oradea.
Melomanilor orădeni le aducem la cunoştinţă că noua stagiune de concerte va debuta în septembrie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.