Formația Camerata Michael Haydn, orchestra de cameră a Filarmonicii de Stat Oradea, va susține primul concert în aer liber astăzi, 5 iunie, de la ora 19.00, în curtea Episcopiei Romano–Catolice. 

Filarmonica de Stat Oradea organizează astăzi, 5 iunie, de la ora 19.00, în curtea Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, primul concert în aer liber, după relaxarea restricțiilor de pandemie. Potrivit organizatorilor, concertul se va desfășura cu respectarea măsurilor și regulilor precizate pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii Covid-19.

„La acest concert, susținut de formația Camerata Michael Haydn, îi așteptăm doar pe abonații noștri, până într-un număr de 140 de persoane”, menționează reprezentanții Filarmonicii orădene.

Potrivit acestora, spectatorii vor trebui să respecte următoarele condiții de participare: la intrare, se va lua temperatura prin termoscanare; obligativitatea purtării măștilor pe durata concertului, care va dura maximum 60 de minute, fără pauză; scaunele vor fi situate la o distanță de 2 m; spațiul în care se va desfășura evenimentul va fi delimitat; locurile se vor ocupa în ordinea sosirii, începând cu ora 18.30, în măsura locurilor disponibile. Dacă vremea va fi nefavorabilă, concertul se va amâna pe sâmbătă, 6 iunie, ora 19.30.

În cazul nerespectării condițiilor de participare enunțate, organizatorul își rezervă dreptul de a interzice intrarea în spațiul dedicat evenimentului.

Programul concertului va fi următorul: Mozart - Divertisment în Re Major; Bach – Air; Albinoni – Adagio;  Haendel - Concerto Grosso în Sol Major și Bartók - Dansuri Românești.

„Mulțumim Episcopiei Romano–Catolice, pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment”, mai transmit organizatorii.