Sub conducerea dirijorului Romeo Rîmbu, orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Oradea a efectuat, în perioada 30 octombrie-1 noiembrie, un turneu la Istanbul, cu ocazia celei de-a 86-a aniversări a Republicii Turcia.

 

Concertul de gală, susţinut sâmbătă, 31 octombrie, s-a axat pe lucrări ale compozitorului Ferid Alnar (1906-1978), în prima parte prezentându-se lucrări corale, iar în partea a doua, o lucrare concertată pentru Kanun şi orchestră de coarde. Solistul acestui concert şi dirijorul corului a fost renumitul artist turc Ruhy Ayangil. "Invitaţia noastră la acest eveniment a fost o consecinţă a bunei relaţii care există între noi şi solistul Ruhy Ayangil, rezultând un CD care a fost înregistrat în luna septembrie şi care a fost lansat cu această ocazie", a precizat, ieri, dirijorul Romeo Rîmbu, în cadrul unei conferinţe de presă. În ambientul select al sălii "Cemal Reşit Rey" şi în prezenţa celor mai înalte foruri din conducerea statului, inclusiv a preşedintelui Turciei, Abdullah Gül, a avut loc o recepţie şi un concert de gală, la finele cărora preşedintele a ţinut să-i felicite personal pe cei doi protagonişti, maestrul Rîmbu fiind adulat de publicul entuziast.

 

Orchestra simfonică a Filarmonicii a fost şi cu alte ocazii protagonista unor activităţi deosebite, cum ar fi turneul din Brazilia, organizat cu prilejul sărbătoririi Zilei naţionale a acestui stat, colaborarea cu Rod Stewart, respectiv turneul din Coreea de Sud, toate aceste manifestări fiind rodul unui inteligent management pe care dirijorul Romeo Rîmbu îl desfăşoară în paralel cu activitatea artistică.