Filarmonica de Stat Oradea a organizat aseară, în sala Enescu-Bartok, sub bagheta dirijorului Romeo Rîmbu, cu participarea corului Filarmonicii, ultimul concert simfonic al actualei stagiuni care a marcat şi 200 de ani de la naşterea compozitorului Felix Mendelssohn Bartholdy. Din program au făcut parte lucrările "Concert pentru vioară şi orchestră în Mi minor", op. 64, şi "Simfonia a II-a în Si bemol major", op. 52 (Lobgesang). În calitate de invitaţi, au evoluat soliştii: Borsos Edith, Maria Pop şi Szilágyi Zsolt. De altfel, acest concert aniversar a încheiat activitatea orchestrei şi a corului Filarmonicii, urmând ca noua stagiune, 2009-2010, să debuteze pe 17 septembrie 2009, cu Simfonia a IX-a de Beethoven, programul repertorial fiind deja fixat în proporţie de 90%, după cum ne-a mărturisit Cornel Cristea, directorul artistic al Filarmonicii.