Sala festivă destinată concertului a fost lăcașul de cult al Palatului Episcopal Romano-Catolic, o capodoperă a artei curentului baroc, de inspirație renascentistă, împodobită cu efigiile propovăduitorilor credinței, fiind exemple ale evoluției cultului Romano – catolic din această zonă geografică.

Sub egida Festum Varadinum, prof. univ. emerit dr. Agneta Marcu a organizat concertul, în colaborare cu renumiți instrumentiști naționali și internaționali, astfel: la pian - profesor Oszaczky Andrássy Katalin și conf. univ. dr. Jámbor Fekete Elisabeta, la vioară - Ludovic Murja, la violă - Thurzó Sándor József, la flaut - Borzási Dávid și la violoncel, sus amintitul, Agneta Marcu.

După o lungă perioadă trăită în Finlanda, doamna prof. Oszaczky Katalin revine acasă, la Oradea, ca profesor de pian la Școala Populară de Arte „Francisc Hubic”, dar nu vine cu mâna goală, ci aduce cu dânsa un crâmpei din muzica clasică a compozitorilor finlandezi ale căror piese celebre au făcut parte din repetoriul concertelor prezentate în diferite săli ale Finlandei, dar și în Europa. Un numeros public iubitor al muzicii clasice a onorat prin prezență audierea interpretării majestioase a artiștilor instrumentiști care au oferit prin dăruire și perfecționism un adevărat regal din piesele foarte frumoase ale compozitorilor finlandezi.

În deschidera concertului, clapele pianului, prin interpretarea doamnei profesor Oszaczky Katalin, au redat perfect partiturile pieselor prezentate.

Într-o manieră personală, profesorul Dávid Borzási a parcurs partiturile extrem de dificile și solicitante ale compozitorului Jan Sibelius, apelând la contraste puternice, în linii frânte, cu o melodicitate impresionantă și plăcut sensibilă auditorului prezent.

Câteva piese interpretate cu o deosebită acuratețe și dăruire a oferit viola renumitului intrumentist Thurzó Sándor József.

Sub arcușul corzilor viorii domnului Ludovic Murja, s-au prezentat piese deosebit de semnificative ale muzicii clasice finlandeze prin compozitorii Jan Sibelius, Er. Melartin si T. Kuula. Am putut urmări o interpretare sensibilă, agreabilă.

Concertul s-a dovedit a fi un regal al muzicii finlandeze care a fost marcat de finețea și tehnica calității interpretative al renumiților instrumentiști orădeni.

Miorița SĂTEANU