Festivalul de Interpretare Muzicală pentru Nevăzători şi-a desemnat laureaţii
Joi seara, în sala de spectacole a Hotelului Padiş, din Băile Felix, s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare Muzicală pentru Nevăzători, eveniment care a reunit concurenţi din mai multe părţi ale ţării. Juriul, condus de conf. univ. dr. Carmen Vasile, preşedinta juriului, a avut dificila sarcină de a-i alege pe cei mai buni.
Astfel, la secţiunea muzică uşoară, premiul I a fost obţinut de Axente Roşca, din Cluj, premiul II, de Oana Marian, din Iaşi, şi Mariana Gaşpar, din Timiş, iar premiu III, de Ştefan Cornel Uhrec, din Arad. La secţiunea folk, premiul I a fost acordat Florinei Novac, din Iaşi, premiul II, Luizei Drăgan, din Prahova, iar premiul III, lui Teofil Pintilie, din Cluj. "Am pornit spre jurizarea acestui concurs cu rutina notării multor concursuri de admitere, examene de an şi concursuri, în semnul imparţialităţii", povesteşte conf. univ. dr. Carmen Vasile, preşedinta juriului, adăugând că, în departajarea concurenţilor, a urmărit, printre altele, timbrul vocal, tehnica de cânt, dicţia, expresivitatea şi dezinvoltura acestora. Din juriu au mai făcut parte: George Nicolescu şi Ionel Man, solişti de muzică uşoară, care au oferit un recital după concurs, scriitorul Radu Sergiu Ruba, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Nevăzătorilor din România (ANR), Ioan Boiţ, preşedintele Filialei Nevăzătorilor Bihor-Sălaj, şi Nicolae Moraru, vicepreşedinte cultural al Filialei Nevăzătorilor Bihor-Sălaj.
Evenimentul, organizat de ANR, Filiala Interjudeţeană Bihor-Sălaj a ANR şi de Consiliul Judeţean Bihor, a fost prezentat de poetul şi profesorul Lucian Scurtu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.