Festival "Mendelssohn Bartholdy" - Filarmonica de Stat îşi închide astăzi porţile
Astăzi, 18 iunie, de la ora 19.00, în sala Filarmonicii de Stat Oradea, va avea loc concertul de închidere a stagiunii 2008-2009, sub bagheta dirijorului Romeo Rîmbu. Programul va cuprinde lucrări din creaţia lui Felix Mendelssohn Bartholdy, la 200 de ani de la naşterea compozitorului. Concertul va avea loc cu participarea corului Filarmonicii, dirijor de cor Laszloffy Zsolt. Aşadar, un eveniment muzical deosebit care încheie activitatea orchestrei şi a corului Filarmonicii, urmând ca noua stagiune, 2009-2010, să debuteze pe 17 septembrie.
Directorul artistic Cornel Cristea spune că această stagiune a fost una reuşită, în cadrul ei fiind susţinute 38 de concerte simfonice şi 24 de concerte educative pentru copii abonaţi (peste 800 la număr!), de la şcolile din municipiul Oradea. Faţă de acestea, Filarmonica a organizat şi diferite recitaluri de muzică de cameră, fiind o mărturie a bogatei activităţi a secţiei simfonice. Trebuie spus că pe lângă dirijorii permanenţi ai instituţiei, Romeo Rîmbu şi Janko Zsolt, am avut la Oradea numeroşi dirijori invitaţi din ţară (Emil Simon, Victor Dumănescu, Tiberiu Soare, Florentin Mihăiescu) şi străinătate (Alexandru Lăscae, Olanda, Mihai Agafiţa, Republica Moldova, Herman Engels, Belgia, Henri Bonamy, Franţa etc.). Dintre soliştii invitaţi în concerte, amintim: trio-ul format din Alexandru Tomescu - vioară, Răzvan Suma - violoncel, Horia Mihail - pian, Gabriel şi Florin Croitoru, Dana Borşan, Florin Paul (Germania), Fenyo Laszlo, Marin Cazacu, Giorgos Konstantinou (Grecia), Takashi Shimizu (Japonia), Bogdan Zvorişteanu (Elveţia) etc. De asemenea, în această stagiune, orchestra simfonică a efectuat un turneu de concerte în Belgia, în noiembrie 2008, iar anul acesta în aprilie, în Italia. "Suntem mulţumiţi că avem un public constant, care este prezent cu regularitate la concertele noastre. În plus, mă bucur să constat că vin tot mai mulţi tineri, ceea ce cred că se datorează concertelor educative pe care le derulăm", ne-a declarat Cornel Cristea, Filarmonica din Oradea fiind singura din ţară care desfăşoară cu regularitate asemenea concerte educative.
În ce priveşte noua stagiune, directorul artistic ne-a mărturisit că aceasta va debuta pe 17 septembrie 2009, cu Simfonia a IX-a de Beethoven, şi că programul repertorial este deja fixat în proporţie de 90%, cuprinzând 40 de concerte simfonice.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.