Felicia Costin şi "Lume, lume, rea mai eşti"
Una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară din Bihor, Felicia Costin, revine în atenţia melomanilor cu o nouă casetă - Lume, lume, rea mai eşti (vol. III), care cuprinde 16 piese din repertoriul ei extrem de bogat şi complex - doine, cântece de joc şi petrecere, de dor etc.
"Lumea rea" a Feliciei Costin este un univers de-o frumuseţe aparte, "conflictual" uneori, căruia o voce plăcut timbrată şi cultivată îi sporeşte farmecul şi trăirile, reuşind să capteze sufletul ascultătorului dedulcit la mierea celestă a cuvântului simplu, dar extrem de sugestiv, al versurilor. O melodie reluată de la Florica Ungur, de pildă, primeşte alte conotaţii stilistice şi o altă coloratură a sensurilor, Felicia Costin impunându-şi propria personalitate interpretativă, ceea ce ne face să conchidem, alături de Doamna Emilia Comişel, că Bihorul este nu numai o zonă etno-folclorică şi muzicală aparte, ci beneficiază de interpreţi de mare valoare, unici în context naţional.
Bucurându-ne pentru noua prezenţă a Feliciei Costin, îi sărutăm sufletul şi dreapta, mai ales că în familia domniei-sale, Simona îi calcă pe urme, cu har şi dragoste de virtuţile cuvântului şi melosului românesc, dovadă că "lumea rea" este lumea reală, creatoare, fiinţătoare în absolut a neamului românesc.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.