O interesantă expoziţie de sculptură mică şi iluminat ambiental a fost vernisată astăzi la Galeriile Reperaj din Cetatea Oradea, în prezenţa autorului, Ovidiu „Ovi” Pascu.

Alături de Ovi Pascu au fost Vioara Bara, preşedinta Uniunii Artiştilor Plastici filiala Bihor, prof. univ. dr. Aurel Chiriac, numeroşi invitaţi şi prieteni ai autorului.

„Expozitia de sculptură mică şi iluminat ambiental” cuprinde 20 de lucrări realizate din lemn, în cobinaţie cu alamă, cupru, fier şi diferite obiecte refolosite. Lucrările sunt realizate în perioada 2019-2022.

Despre autor şi lucrările expuse a vorbit Aurel Chiriac, care a mărturisit de la început că „prezenta expoziţie este una dintre cele mai stranii despre care am vorbit şi am scris până acum. Nu doar fiindcă se prezintă ca o întâlnire ciudată între spaţiile intimităţii şi impersonal, între familiarul de zi cu zi şi neutralitate, ci şi prin curajul de a nu fi la modă, de a nu răspunde chemărilor eteroclite ale unei contemporaneităţi agresive marcată uneori de o estetică ridată de prea mult chin snob”.

„Privindu-i lampa de birou făcută dintr-o roată de bicicletă nu are cum să nu îţi fugă gândul la lucrarea din 1964 a lui Marcel Duchamp, «Roata de bicicletă», iar sculpturile mici amintesc de lucrările lui Jac Scott, mai cu seamă prin atribuirea unui înţeles nou unor obiecte care pentru alţii ar fi îmbogăţit cel mult doar mormanul de deşeuri pe care civilizaţia contemporană le lasă în urmă”. (...) „Notam că desluşim, în operele lui Ovi Pascu, o întâlnire fericită între spaţiile intimităţii şi neutralitate. Lampa de birou e prin excelenţă un astfel de obiect, zona pe care aceasta o delimitează devenindu-ne tuturor proprietate, refugiu, transparenţă personală. Însă din ce sunt construite aceste lămpi? Dintr-o roată de bicicletă, o lampă de carbid, o menghină de tâmplărie, părţi (probabil) dintr-un alambic. Şi ce poate fi mai impersonal decât toate aceste obiecte? A transforma aceste dimensiuni ale impersonalului în intimitate, a scoate din obscur strălucirea pare a fi, până la capăt, un soi de strigăt disperat către toate obiectele lumii, oricât de banale, de neînsemnate, de inutile, are fi acestea, acel strigăt de la începutul începuturilor: Să fie lumină!”