Sălile de expoziții temporare ale Colecției de Tehnică și Artă Fotografică „Ștefan Tóth István” din Cetatea Oradea vor găzdui de marți, 7 mai, până joi, 30 mai, expoziția artistei fotograf emerit Stipsits Ibolya din Budapesta.

 

Expoziția reputatei artiste fotograf cuprinde 72 de fotografii color de mari dimensiuni, făcute anul trecut în Republica Democrată Congo.

Stipsits Ibolya a avut posibilitatea ca, în cadrul unei deplasări umanitare organizată de către Fundația pentru Africa din Budapesta, să ajungă în Congo, o țară roasă de corupție, unde, după cel de-Al Doilea  Război Mondial, are loc cel mai sângeros conflict armat din lume. Fotografiile expuse prezintă imagini emoționante surprinse cu ocazia acestei deplasări.

Stipsits Ibolya a început să lucreze de la 14 ani. La 55 de ani, întâmplarea a făcut să ajungă în mâna ei un aparat de fotografiat. A studiat foarte mult și în acest domeniu și în scurt timp a putut experimenta ceea ce foarte puțini au norocul să facă: a descoperit activitatea de creație la care a visat cu adevărat. Astfel, fotografia i-a devenit o pasiune și o consacrare.

„Lucrările mele au colindat toată lumea, în ultimii 6 ani au fost expuse de 1.061 de ori, cele 583 de lucrări, în 72 de țări ale lumii. În acest interval am obținut 87 de premii și recunoaștere internațională”, afirmă Stipsits Ibolya.

Vernisajul expoziției va avea loc în prezența autoarei, marți, 07 mai, ora 16:30 la care organizatorii invită pe toți iubitorii fotografiei să participe. Lucrările vor fi prezentate de artistul fotograf Ștefan Tóth, președintele Asociației Internaționale „Euro Foto Art”. Momentele muzicale vor fi oferite de artiștii formației „Duo Varadiensis”, Lucian Malița (vioară) și Thurzó Sándor József (violă).

În continuarea vernisajului, de la ora 18:00, va avea loc o seară emoționantă cu artista fotograf Stipsits Ibolya, la sediul Asociației Internaționale „Euro Foto Art” din Cetatea Oradea (Corpul C, etajul I). Cu această ocazie, vor fi prezentate o serie de imagini digitale fotografiate în Republica Democrată Kongo, care vor fi însoțite de povești cutremurătoare.

Expoziția intitulată „Lumea a treia văzută prin obiectivul unui artist fotograf”, care face parte din ediția a XXVII-a a manifestărilor „Varadinum” organizate de Asociația Culturală „Varadinum” și Festivalul Fotografiei Europene, aflat la cea de a VIII-a ediție, organizat de Asociația Internațională „Euro Foto Art”, vor rămâne la dispoziția publicului vizitator până pe 30 mai, de marți până duminică între orele 10.00 – 18.00 (luni închis).