În ciuda căldurii insuportabile, artistul fotograf Ştefan Toth, preşedintele Clubului Fotografic "Nufărul", nu a renunţat la ideea de a oferi orădenilor valoroase expoziţii de artă fotografică, din întreaga lume. De această dată, pe simezele Galeriei Foto Art din Oradea, au fost prezentate lucrările unui reputat artist fotograf din Belgia, Nicoll Francis. Prezentă la eveniment, Ligia Mirişan, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, a primit din partea artistului fotograf Ştefan Toth o diplomă de membru de onoare permanent al fotoclubului orădean. Expoziţia cuprinde 80 de fotografii alb-negru şi color, de o înaltă valoare artistică, din aproape toate genurile artei fotografice. În deschidere a vorbit artistul fotograf Ştefan Toth A.FIAP, preşedintele fondator al Clubului Fotografic "Nufărul". Momentul muzical a fost susţinut de artistul Thurzo Sandor Jozsef, membru al Cvartetului de coarde "Varadinum". Artistul fotograf Nicoll Francis a început să fotografieze din anul 1989. Iniţial, a fost fascinat de peisaje, în mod special de cele norvegiene, apoi s-a orientat către fotografiile de reportaj, de sport, sociofotografie, iar, în final, spre fotografii realizate la concertele de muzică rock. Din anul 1994, a devenit artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP), iar din 1996, artist al Societăţii Americane de Fotografie (PSA). În ultimii 12 ani, a participat cu lucrările sale la o serie de saloane internaţionale de artă fotografică, organizate sub patronaje FIAP, la care a obţinut sute de premii şi distincţii internaţionale. În prezent, este secretarul Foto-clubului "Focal 81" din La Calamine (Belgia). A fost membru în mai multe jurii internaţionale de artă fotografică, în diferite ţări ale Europei, iar din lucrările sale au fost organizate zeci de expoziţii personale în Germania, Olanda, Argentina, Venezuela, China etc. De asemenea, a participat şi la Tabăra de Creaţie Fotografică Internaţională, din vara anului 2005, care a avut loc în Tibet şi la care au luat parte cei mai renumiţi 100 de artişti fotografi ai lumii. Aici l-a cunoscut pe artistul fotograf Ştefan Toth, preşedinte-fondator al Clubului Fotografic "Nufărul" din Oradea, care l-a invitat să deschidă o expoziţie personală de artă fotografică în Galeria Foto Art din Oradea. Noua expoziţie, din cadrul proiectului cultural "Oradea, punte spre lume...", organizată în parteneriat şi sub înaltul patronaj al Primăriei Oradea, va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până în 2 august, în zilele de lucru, între orele 8.00 şi 18.00.