În cadrul evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri, Asociația Internațională „Euro Foto Art”, în parteneriat cu Muzeul Orașului Oradea - Complex Cultural, organizează o nouă expoziție de artă de fotografică.

De această dată, pe simezele sălilor de expoziții ale Colecției de Tehnică și Artă Fotografică „Ștefan Tóth István” din cadrul secției de Istorie a Muzeului Orașului Oradea vor fi expuse creațiile artiștilor fotografi membri ai Asociației Internaționale „Euro Foto Art” și organizațiile partenere ale acesteia din țară și de peste granițele țării. Vernisajul expoziției organizate în cadrul proiectului coordonat de artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP, președintele Asociației Internaționale „Euro Foto Art”, curatorul expoziției, va avea loc azi, 5 septembrie, de la ora 17.00.

Expoziția de artă fotografică este alcătuită din 72 de fotografii alb-negru și color realizate de artiștii fotografi: Adrian Drăgan, Bikfalvi Zsolt, Bot Gyula AFIAP, Cătălin Vezetiu, Claudiu Oros, Constantin Demeter, Dudas László, Essig József, Felician Săteanu, Fodor Zsuzsanna, Gabriel Boholţ, Galambos Ádám, Gheorghe Petrila EFIAP, Gheorghe Talpoş, Holocsi Kálmán, Incze Domokos, Incze László, Ioan Ciobotaru, Ionel Onofraş, Labancz István, Kovacs Ágota, Kovacs László, Maria Șaupe, Mariana Berinde, Marius Cinteza, Moldovan Mihály EFIAPs, Monica Marton, Cosmina Muntean, Nemeth Francisc EFIAP, Nicolae Sotir, Ovi D. Pop EFIAP, Pal Gábor, Radu Greţu, Szatmari Ildikó, Sorin Markus, Tordai Ede EFIAP, Toth Ștefan AFIAP, Tudorel Ilie, Turcza Hunor, Simon Zsanett, Udvardi Árpád E.FIAP și Valeru Ciurea. Fotografiile prezintă tradițiile populare românești și ale naționalităților care conviețuiesc împreună de 100 de ani. Așadar, publicul va putea admira în cadrul expoziției fotografii artistice care prezintă tradițiile populare românești, dar şi cele maghiare, germane, evreieşti, rome, slovace, ucrainene, turceşti și sârbeşti. Lucrările vor fi prezentate de către criticul de artă dr. Ramona Novicov. Momentele muzicale vor fi oferite de către artiștii Alexandrina Chelu (voce și chitară) și Thurzó Sándor József (violă), care vor interpreta mai multe piese muzicale românești și ale naționalităților conlocuitoare.

Expoziția de artă fotografică intitulată „100 de ani împreună” va rămâne la dispoziția publicului până la data de 15 octombrie a.c., de marți până joi, între orele 10.00 - 18.00.