Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" a găzduit, ieri după-amiază, vernisajul unei expoziţii de artă fotografică organizat de Grupul PSA (Societatea Americană de Fotografie) Oradea. Cei prezenţi au putut admira fotografii ale orădenilor Adela Rusu, Ovidiu Ilisie, Gheorghe Petrila, Constantin Dancoglu, Cristian Ene şi Teodor Radu Pantea.

Organizatorii evenimentului au precizat că Grupul PSA s-a constituit din artişti fotografi orădeni care au aderat la Societatea Americană de Fotografie (PSA) şi au participat la diverse saloane de artă fotografică pe care aceasta le patronează. Rezultatele lor au fost meritorii, concretizate printr-o serie de premii şi menţiuni internaţionale. Grupul PSA Oradea se compune din fotografii Adela Rusu, Ovidiu Ilisie, Gheorghe Petrila, Constantin Dancoglu, Cristian Ene şi Teodor Radu Pantea. Fiecare dintre cei şase a expus câte şapte fotografii dintre cele prezentate, acceptate şi premiate la saloane de artă fotografică patronate de PSA şi organizate, preponderent, în SUA. Fotografii orădeni membri ai Grupului PSA consideră că expoziţia de la Biblioteca Judeţeană reprezintă unul dintre momentele în care cei şase autori au acceptat o nouă provocare a propriei selecţii, un moment de sinceritate al fiecăruia dintre ei.