Eveniment teatral la Sinagoga neologă Sion din Oradea: Eva Heyman REDIVIVA!
Marţi, 10 noiembrie, cu începere de la ora 19.00, în clădirea Sinagogii neologe din Oradea, s-a petrecut o adevărată minune! Eva Heyman, fetiţa evreică de 13 ani, ucisă în 17 octombrie 1944, în lagărul de la Auschwitz-Birkenau, a înviat în trupul şi glasul actriţei Rea Kriegl, de la Teatrul Pygmalion din Viena, cu ocazia comemorării a 88 de ani de la fatidica noapte de cristal (Kristalnacht) din 9/10 noiembrie 1938, supranumită şi noaptea sticlei sparte, când magazinele şi localurile deţinute de evrei în Germania şi Austria au fost devastate de comandourile naziste, eveniment care a constituit începutul Holocaustului (în limba greacă holocaust înseamnă ardere de tot).
Spectacolul s-a constituit şi într-o emoţionantă premieră mondială şi religioasă, întrucât s-a desfăşurat pentru prima oară nu pe o scenă obişnuită a vreunui teatru, ci chiar în sinagoga neologă Sion, construită de străbunicul şi bunicul Evei Heyman, rabini ai comunităţii evreieşti din Oradea. Spectacolul pus în scenă de regizorul Tino Geruin dezvăluie dramatismul in crescendo al piesei de teatru Eva Heyman sau o Anne Frank a Transilvaniei sau Moartea celei mai tinere reporteriţe din lume, semnate de avocat dr. Paşcu Balaci, membru al Uniunii Scriitorilor din România, piesa având ca personaje pe Eva Heyman, Jandarmul ungur cu pene de cocoş la pălărie (kakasstolas) şi dr. Josef Mengele, medicul şef al lagărului de exterminare Auschwitz-Birkenau. Piesa a mai fost reprezentată şi în sala festivă a Baroului Bihor în iulie 2026, dar, de data aceasta, la sinagogă, a beneficiat de necesara subtitrare din limba germană în limba română prin grija traducătoarei conf. univ. dr. Andrea Banffi Benedek. Înainte de începerea acestui spectacol care a umplut până la refuz sinagoga neologă din Oradea, au luat cuvântul dl. Robert Schorr, reprezentantul cultural al Comunităţii evreieşti din Oradea şi care a mentionat importanţa comemorării eroinei Eva Heyman, fiică a acestei comunităţi şi căreia i s-a ridicat şi o statuie în fostul parc Rhedely din Oradea, actualmente Parcul Nicolae Bălcescu, dl. Jehoshua Robert Rezmuves, oficiant de cult şi cantor al Comunităţii evreieşti din Oradea şi care a rostit o rugăciune pentru sufletul Evei Heyman, atât în limba română, cât și în limba ebraică. Doamna conf. univ. dr. Andrea Banffi Benedek, de la Universitatea Partium, a prezentat în limbile română, maghiară şi germană subiectul piesei, cu menţionarea faptului că Eva Heyman a fost stră-strănepoata primului rabin neolog al Oradiei , dl. Alexandru Rosenberg (1868-1878) şi nepoata şefului farmaciştilor din Oradea, dr. Racz Rezso, ambii fiind iluştri lideri ai comunităţii ebraice din Oradea. În cuvântul său, autorul Paşcu Balaci a dezvăluit resortul care a declanşat scrierea piesei de teatru şi anume mentionarea propoziţiei eroinei care afirma în Jurnalul ei că doreşte să devină fotoreporter şi mare jurnalistă, astfel că autorul a înzestrat-o pe Eva Heyman cu un aparat de fotografiat şi care devine, astfel, un martor sui generis al tragediei neaşteptate din anul 1944 trăite de fetiţa inocentă care-i fotografiază la început pe câţiva spectatori din primele rânduri şi solicită unui spectator să o fotografieze şi pe ea. Pe parcursul naraţiunii dramatice, ea fotografiază frumoasele clădiri în stil art nouveau din Oradea, dar vremurile devin din ce în ce mai grele odată cu promulgarea legilor antievreieşti din Ungaria, care s-a extins, prin Diktatul de la Viena din 30 august 1940, şi asupra Oradiei. Fetiţa fotografiază în secret momentul fatidic al intrării trupelor germane în Oradea, clădirile triste ale ghetoului din fostul parc Rhedely, unde sunt închişi evreii din Oradea şi trupurile schilodite în bătăi ale acestora, fiind siliţi să dezvăluie anchetatorilor unguri unde au ascuns aurul şi bijuteriile lor. Printr-un artificiu dramatic, Eva Heyman fotografiază şi clădirile din lagărul de exterminare Auschwitz Birkenau, inclusiv pe îngerul morţii, medicul şef Iosef Mengele, cu care mica eroină luptă pe viaţă şi moarte în finalul piesei.
Invitat la cuvânt, managerul şi regizorul Teatrului Pygmalion din Viena, dl. Tino Geirun, a mulţumit numerosului public prezent pentru această piesă care face parte din repertoriul teatrului vienez, alături de o altă piesă a dramaturgului orădean şi anume Franz Joseph I, care se joacă cu casa închisă în capitala austriacă. Regizorul a vorbit despre textura tematică a acestei piese cu o întrepătrundere de teme, fiecare temă aducând un punct de vedere ce luminează înţelesul şi mesajul umanist final, fiind vorba de o simfonie tematică ce dă profunzime textului şi creează universul necesar personajelor pentru a se dezvolta într-o tensiune dramatică aparte, străluminată de licăre de poezie. Avem de a face cu un fel de lego-teatru unde părţile se îmbină perfect şi nasc o operă de artă dramatică, profundă şi evocatoare.
Piesa începe în cel mai optimist chip posibil, întrucât frumoasa Eva Heyman îşi serbează superba vârstă de 13 ani în Oradea Mare sau Großwardein, supranumită şi Mica Vienă, unde a fost construit primul observator astronomic din Europa de către János Vitéz de Zredna și pe unde a trecut vreme de 200 de ani meridianul Zero. Pentru prima oară la aniversarea ei, nu mai participă mama ei, Agi, care s-a operat la Budapesta. Eroina aminteşte că viaţa familiei ei s-a schimbat în rău pentru că în anul 1944 un alt vitéz, vitéz Szepesváry a confiscat farmacia bunicului Evei, dr Rezső Rácz, care avea legături strânse cu scriitorii și jurnaliştii din Oradea, mai ales cu poetul Endre Ady, din care fetiţa recită cu patos o strofă din poezia „Mireasa mea”.
Dar acest oraş frumos din MittelEuropa devine, în curând, spre neînţelegerea, uimirea și chiar spaima fetei, un oraş de nerecunoscut, în urma aplicării legilor inumane și antievreiesti, ordonate de la Berlin via Budapesta. Eroina începe să scrie în Jurnalul ei un reportaj tulburător al propriei sale vieţi, cu nenea Béla, care a stat închis la Vác, cu știri teribile despre detașamentele de muncă forțată în Ucraina, dar şi cu redarea primilor fiori ai dragostei platonice nutrite faţă de Vadas Pista, apoi cu relatarea teribilă a intrării trupelor fasciste în Oradea, pe care le fotografiază pe ascuns, precum o reporteriță, din dosul perdelelor locuinței sale („19 martie 1944. Micul meu Jurnal, tu ești cel mai fericit, căci tu nu poți simți, nu poți ști ce nenorocire s-a abătut asupra noastră. Au intrat nemții!”).
În continuare, ea notează cu amărăciune în Jurnalul ei: „Evreii sunt obligați să poarte steaua galbenă cu șase colțuri pe pieptul stâng... Cei care poartă steaua galbenă nu au dreptul de a folosi vreun autovehicul, nici pentru circulație, nici pentru transport, nu au dreptul de a purta uniformă, îmbrăcăminte oficială și nici veșmânt tradițional maghiar...”
O stea galbenă, steaua lui David, pe care eroina noastră o fotografiază ca pe o probă esențială într-un viitor proces care să restabilească dreptatea și adevărul, așa cum a fost procesul de la Nürnberg de după război.
Lucrurile se precipită în mai rău: intră cu forța în locuința familiei un jandarm care trece nepăsător la confiscarea bunurilor: o bicicletă roșie, aparatul vechi de fotografiat cu trepied, mașina de cusut, radioul, telefonul, aspiratorul, aparatul electric de prăjit, mașina de scris, argintăria cea scumpă, covoarele vechi, oglinda venețiană etc.
Dar cel mai rău, consemnează Eva Heyman, este faptul că arienii din Oradea salută cu răceală pe evrei sau, pur și simplu, întorc capul, prefăcându-se că nu-i mai cunosc pe concetățenii orădeni de altădată...
Nenorocirile continuă, iar Eva citește în ziar despre ordinul 6163/1944 al Ministerului de Interne din Ungaria horthystă prin care se ordonă strângerea evreilor în ghetouri, precum cele din Kertész utca și Hársfa utca din Budapesta.
Eva Heyman află de la nenea Béla că mulți evrei au vrut să se creștineze, fie la catolici, fie la reformați, dar preoții creștini din Oradea cer candidaților iudei să învețe vreme de șase luni religia Noului Testament al lui Iisus Hristos și abia apoi să se poată creștina. Un lucru ce îl înfurie pe nenea Béla și pe bună dreptate...
Eva Heyman nu îşi acceptă destinul cu capul plecat. Ea se revoltă, vrea să devină o nouă Judith evreică din Vechiul Testament care să-l răpună pe Holofernul nazist, ea începe să cânte refrenul războinic din „Marsilieza”, se gândește cum să pregătească un soi de răscoală a evreilor din Oradea etc.
Dar când spiritul războinic al Evei Heyman se întețește, ea primește cea mai grea lovitură: ştirea despre înființarea ghetoului pentru evreii din Oradea de către secretarul de stat László Endre de la Budapesta, iar primarul László Gyapay din Oradea a dat ordinul de ghetoizare, ghetoul din Oradea fiind denumit ghetou de tranzit (Durchgangsghetto), fiind cel mai mare din Ardeal.
Urmează fatidicul moment al transportării familiei lor cu camionul la ghetou, răstimp în care fetei i s-a smuls lănțișorul de aur de la gât, de care atârna cheița de la lădița unde ținea ascuns jurnalul ei intim.
Ea continuă să scrie cu febrilitate: „Totul ne este interzis, iar lucrul cel mai groaznic este că toate pedepsele sunt, de fapt, una singură: moartea...”
Totuşi, printr-un artificiu dramatic, misiunea fetei continuă. Ea și-a procurat cu mare grijă un mic aparat de fotografiat cu care continuă să facă fotografii în ascuns în ghetoul din Oradea, fiind mereu în pericol de a fi descoperită și condamnată la moarte, episod care ne aduce aminte de însemnările autorului Julius Fučík, „Reportaj cu ștreangul de gât”, scrise în celula închisorii Pankrac din Praga, în timp ce era deținut de Gestapo și înainte de a fi executat în 1943.
În anul 1944, Eva Heyman din Oradea fotografiază condițiile mizerabile din ghetoul orădean, copiii și bătrânii bolnavi, muribunzii, înghesuiala teribilă din camere, gardul de peste doi metri înălțime, geamurile acoperite cu scândură, mașinile întreprinderii de pompe funebre Tarsoly din Oradea, ce transportă leșurile celor trecuți pe cealaltă lume, rănile căpătate în cursul anchetelor și bătăilor, torturilor aplicate pentru aflarea ascunzătorilor aurului și bijuteriilor, trenurile încărcate cu osândiți ce pornesc din parcul Rhédey și nu din gară, ca să nu vadă creștinii. Ea a fotografiat și vagoane cu plăcuțe mincinoase pe care stătea scris: „Cadouri pentru sinistrații germani din partea națiunii ungare”, cadourile fiind însă bunurile confiscate de la evreii din Oradea.
În spațiile depozitului fabricii de bere Dreher din Oradea au fost create spații de anchetare a evreilor care sunt bătuți zi și noapte să spună unde au ascuns aurul, bijuteriile, banii, monedele scumpe de aur, iar în ghetou s-a lățit vestea că acele spații se numesc monetării, pentru că se bat evreii până când spun unde au ascuns râvnitele monede de aur... Ea a fotografiat, ca o veritabilă reporteriță, tălpile însângerate ale celor anchetați la monetărie, gălețile destinate pentru cei care urcau în vagoanele ce vor porni spre necunoscut, o găleată pentru apă, cealaltă pentru necesități naturale etc.
Ultimul tablou al piesei de teatru, cel de-al unsprezecelea, este și cel mai dramatic și cutremurător. Pe scena ridicată de la Sinagoga neologă din Oradea, actriţa Rea Kriegl îşi răsfiră părul peste faţă. Apoi îşi arată din nou feciorelnicul chip şi întreabă publicul: Nu mă mai recunoaşteţi, nu-i aşa? Sunt Hȁftling (deţinuta) Eva Heyman din Orade , v-am văzut pe toţi la ziua mea de naştere.
Ea dezvăluie spectatorilor cum a reuşit să se salveze de la moarte pe peronul gării de lângă lagărul Auschwitz, minţind, de dragul vieţii, că are peste 14 ani, astfel încât a trecut în dreapta dr. Josef Mengele şi nu în stânga lui, unde erau siliţi să treacă copiii sub 14 ani, precum şi oamenii în vârstă, femei şi bărbaţi unde au trecut şi bunicii ei din Oradea şi care de acolo au fost duşi spre otrăvire cu Zyclon B şi împinşi în cuptoare spre a fi incineraţi. Necazul ei acum este că s-a îmbolnăvit de râie, dar, din fericire, a descoperit pe o anume doamnă Horvath, din Oradea, care lucra la infirmeria din lagăr şi care o tratează pe ascuns spre a o vindeca. Din nefericire, intră în infirmerie dr. Mengele, care o descoperă că este bolnavă şi o trimite la moarte, strigând: Mein Gott! Ia uită-te! Mai ești și plină de râie, broasco! Marș în dubă!”. În aceeaşi clipă, eroina scoate de sub prici un mic aparat de fotografiat şi începe să-l fotografieze pe asasin, în acest fel dramatic eroina continuă să-şi scrie reportajul. Primul şi ultimul ei reportaj, de unde şi un alt nume dat acestei piese, acesta fiind Moartea celei mai tinere reporteriţe din lume.
Urmărind acest fir al întâmplărilor, actrița Rea Kriegl, din Viena, evoluează în acest stil crescendo, culminând cu scena finală a luptei şi a morţii.
Au participat la această premieră cu totul inedită pentru că a avut loc în sinagoga neologă a străbunilor Evei Heyman, următorii invitaţi: prefectul judetului Bihor, dl. Emilian Pavel, P.S. Episcopul greco- catolic Virgil Bercea, criticul teatral prof. univ. dr. Mircea Morariu, decanul Baroului Bihor, avocat Adrian Stancu, şi soţia sa, general rez. Lazăr Cârjan, scriitorii Ion Simuţ, Alexandru Sfârlea, Lucian Scurtu, Gheorghe Vidican, Dan Horaţiu Popescu, Ioan F. Pop, fostul protopop al Oradiei, preot Rusu Dorel Octavian şi soţia sa, notarul Aurel Maduţa de la Ştei, notar Ioan Popa şi soţia sa, prof. Victor Albu, doamna Maria Demble, care a venit din Austria special pentru vizionarea acestui spectacol, fotoreporterul Nicolae Meseşan, fotografii Ovi D. Pop şi Daniel Balaciu, familia Balaci Theodor şi Alexandra, avocaţi, Balaci Antiţa Doina, Şeban Nicolae, Cristea Ioana, Cigan Marcela, Mudure Mariana, doamnele Marilena Boţa şi Maria Pascu, familia Alexandra Gherdan, familia Andrei Bencsik şi soţia, dl. Dănuţ Vereş şi Analisa, familia Vancu Emil și Voichiţa, ing. Volichovschi Victor, familia Tirla Lupaş Nicolae, Nicoleta Gligor, mulţi invitaţi din partea Comunităţii evreieşti din Oradea, consilieri juridici, cadre didactice, studenţi şi elevi etc.
Se pare că, în viitorul apropiat, actorii din spectacolul cu piesa Eva Heyman sau Moartea celei mai tinere reporteriţe din lume vor fi invitaţi să evolueze pe scenă şi de către comunitatea evreiască din oraşul Sighetu Marmaţiei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.