Sala Teatrului Regina Maria a fost, duminică seara, gazda unui excepţional eveniment muzical, organizat cu scop caritabil. Protagoniştii spectacolului au fost tenorul orădean Alexandru Badea şi, soţia acestuia, soprana Elena Dediu, care au susţinut un concert de arii de operă destinat strângerii de fonduri pentru construirea unei statui ecvestre a lui Menumorut la Oradea.

La scurt timp de la constituire, primul proiect anunţat de către Asociaţia Culturală Menumorut a fost construirea unei statui ecvestre a lui Menumorut la Oradea. În acest sens, membrii asociaţiei au demarat o campanie de strângere de fonduri necesare ridicării unui astfel de monument. O primă acţiune a constituit-o concertul din arii de operă şi canţonete organizat, duminică seara, în sala Teatrului Regina Maria. Concertul a fost susţinut de către cunoscutul tenor Alexandru Badea, originar din Oradea, şi de soţia sa, soprana Elena Dediu, voci cunoscute pe marile scene lirice ale lumii. Orchestra a fost dirijată de maestrul Radu Popa, dirijorul Filarmonicii de Stat "Banatul" din Timişoara. Prezentatorul spectacolului a fost avocatul Paul Ciucur, tot din Timişoara. Tenorul Alexandru Badea s-a aflat aseară, după 12 ani, pe scena Thaliei orădene. Acesta s-a alăturat campaniei de strângere de fonduri pentru a-şi ajuta tatăl, iniţiator al proiectului de construire a monumentului. Cei doi artişti, Alexandru Badea şi Elena Dediu, voci afirmate pe marile scene lirice ale lumii, au oferit orădenilor prezenţi un spectacol de excepţie. Cei doi artişti au interpretat duetul Adina-Nemorino din "Elixirul dragostei" şi au emoţionat publicul în "Boema", interpretându-i pe Mimi şi Rodolfo. Tenorul Alexandu Badea a reuşit să cucerească publicul prin vocea sa excepţională oferind o mostră de profesionalism şi prin interpretarea ariilor "La donna e mobile", "Funiculi Funicula" sau "Nessun Dorma", fiind răsplătit cu aplauze prelungite. Finalul a fost unul spectaculos, printr-un moment inedit oferit de renumitul tenor prin interpretarea piesei în germană "Cântă-mi, ţigane!" şi o adaptare simfonică a "Mociriţei". Spectacolul extraordinar s-a încheiat cu duetul "Libiamo", din Traviata, de Verdi. "Vreau să aduc mii de mulţumiri celor peste 200 de orădeni, care ne-au onorat cu prezenţa, duminică seara, la concertul extratordinar susţinut de renumitul tenor Alexandu Badea şi, soţia sa, soprana Elena Dediu. Le mulţumesc şi celor doi artişti de talie mondială pentru tot sprijinul acordat în pregătirea acestui concert caritabil organizat în vederea strângerii de fonduri pentru ridicarea unei statui ecvestre a lui Menumorut în Oradea. Doresc să aduc mulţumiri şi maestrului Radu Popa, dirijorul Filarmonicii de Stat "Banatul" din Timişoara, precum şi prezentatorului spectacolului, avocatul Paul Ciucur, tot din Timişoara" a ţinut să precizeze Ioan Chivari, preşedintele Asociaţiei Culturale Menumorut. Statuia va fi realizată în bronz, iar soclul va fi din beton armat, căptuşit cu travertin, costul total fiind estimat undeva la jumătate de milion de euro. Persoanele care doresc să sprijine financiar realizarea monumentului pot face donaţii în lei sau euro în următoarele conturi: RO52CECEBH0130RON0605055; RO19CECEBH01C1EUR0636875.